16.6 C
București
vineri, 20 septembrie 2024
AcasăSpecialȘeful Pentagonului trece prin România, într-un turneu global

Șeful Pentagonului trece prin România, într-un turneu global

Șeful Pentagonului, Chuck Hagel, va vizita și România, în cadrul unui turneu global, în care va mai trece prin state precum Belgia, Franța, sau Singapore. Oficialul american va vizita mai multe obiective în România.

Hagel va începe turneul la baza Elmendorf din Alaska. Ulterior, el se va deplasa spre Singapore, pentru a asista, în perioada 30 mai-1 iunie, la Dialogul de la Shangri-La, un mare forum anual consacrat securităţii în regiunea Asia-Pacific, conform Mediafax.

După această vizită, el va participa, pe 3 şi 4 iunie, la reuniunea miniştrilor Apărării din cadrul NATO, prima întâlnire de acest tip "după incursiunile Rusiei în Ucraina", a adăugat Kirby.

Hagel "crede că aliaţii noştri europeni trebuie să considere această criză drept o oportunitate pentru revitalizarea NATO şi reafirmarea angajamentelor lor în favoarea apărăii colective", a spus purtătorul de cuvânt.

Apoi şeful Pentagonului urmează să se deplaseze în România, unde va vizita o navă americană, crucişătorul USS Vella Gulf, aflat în prezent în Marea Neagră.

El îşi va încheia turneul prin vizitarea Franţei, unde se va întâlni cu omologul său Jean-Yves Le Drian, înainte de a participa la ceremoniile dedicate Debarcării din Normandia.

Cele mai citite

Anchetă Liban: Dispozitivele de comunicații au fost piratate înainte de intrarea în țară

O anchetă preliminară a autorităţilor libaneze arată că pagerele, staţii portabile de emisie-recepţie şi alte dispozitive de transmisie ale Hezbollah care au explodat în...
Ultima oră
Pe aceeași temă