Zeci de scările rulante ale sistemului de metrou din Paris au fost comandate cu o lăţime prea mare, situaţie care a provocat defectarea acestora, costurile de înlocuire fiind estimate la circa şase milioane de euro, informează ziarul Le Figaro, preluat de Mediafax.
În anul 2005, compania de transport din Paris – RATP – a comandat 64 de scări rulante. Inginerii metroului francez s-au gândit să comande scări rulante cu lăţimea de 100 de centimetri, faţă de 90 cm (cât era lăţimea obişnuită până atunci), în scopul facilitării circulaţiei călătorilor. Însă noile scări rulante mai late au generat costuri suplimentare de întreţinere şi defecţiuni frecvente, astfel că, acum, singura soluţie este cumpărarea altor platforme, cu lăţimea clasică de 90 de centimetri.
În total, circa 30 de scări rulante ale metroului din Paris sunt nefuncţionale, pe tronsoanele 14, 6 şi 13. Compania RATP a dispus înlocuirea platformelor rulante defecte până în anul 2015, costurile ajungând la şase milioane de euro, în contextul în care preţul unei scări rulante este cuprins între 200.000 şi 500.000 de euro.
Scările rulante montate în anul 2005 erau proiectate să fie folosite 40 de ani, dar deja sunt inutilizabile după nouă. Într-un alt caz, compania feroviară franceză SNCF a cumpărat în mai 2014 sute de trenuri noi, în valoare de 15 miliarde de euro, însă garniturile sunt prea late, astfel că circa 1.300 de peroane ale gărilor din Franţa au fost modificate pentru a se permite intrarea în circulaţie.