În semn de protest față de tăierea pensiilor, aproximativ 3.000 de pensionari greci au manifestat joi la Atena. Oamenii au reclamat un acces "gratuit" la sistemul de îngrijiri al cărui personal se află într-o grevă de o zi pentru a denunţa tăieri bugetare în domeniul sănătăţii publice, informează Mediafax.
Pensionarii se tem de noi tăieri ale pensiilor, care au fost reduse deja cu până la 40% începând din 2010, la începutul implementării unei politici de austeritate stricte, în schimbul unor împrumuturi acordate de către UE şi FMI pentru a evita intrarea ţării în faliment.
Proiectul de buget pentru 2015 al Greciei urmează să fie prezentat luni în Parlament şi nu necesită noi măsuri de austeritate, a promis Antonis Samaras, premierul coaliţiei între dreapta şi stânga aflate la putere.
"Sănătate gratuită pentru toţi", se putea citi pe banderole purtate de către manifestanţi, care au defilat până la reşedinţa şefului Guvernului.
Sectorul Sănătăţii din Grecia – prezentat în general ca fiind corupt şi costisitor – a fost lovit din plin de efectele austerităţii, cheltuielile fiind reduse cu o medie de 11% pe an de patru ani, potrivit OCDE.
Cheltuielile cu funcţionarea sistemului sănătăţii publice au fost reduse cu 60% începând din 2009, au denunţat săptămâna trecută, într-o conferinţă de presă, sindicatele naţionale ale medicilor şi infirmierilor.
Sindicatele au subliniat că organizarea îngrijirilor de sănătate a trecut o linie roşie şi se află "la limita regulilor de securitate", un post din trei fiind suprimat.
Potrivit sindicatelor, care au îndemnat joi personalul din Sănătate la o grevă de 24 de ore, 11 spitale, 10.000 de paturi şi 30.000 de posturi au fost desfiinţate în patru ani în Grecia, iar pacienţii sunt nevoiţi "să bage mâna tot mai adânc în buzunar" pentru a se îngriji.
Aproximativ 1.000 de angajaţi de la spitale şi centre de îngrijiri au manifestat, de asemenea, joi, la Atena. "Spitale închise = cimitire deschise", se putea citi pe o una dintre banderolele negre purtate de coloana manifestanţilor.