7.3 C
București
marți, 24 decembrie 2024
AcasăSpecialPrimele reacții ale liderilor europeni, după atentatele din Paris

Primele reacții ale liderilor europeni, după atentatele din Paris

Liderii europeni, dar și președintele american și-au exprimat, vineri seara, sprijinul pentru societatea franceză, după atentatele din Paris, în urma cărora zeci de persoane au murit și sute de persoane au fost rănite.

Premierul Marii Britanii, David Cameron, și-a exprimat, vineri seara, pe Twitter, solidaritatea cu victimele atentatelor ce au avut loc în Paris.

Citește și: TEROARE în Paris: 140 de morți și sute de răniți, într-o serie de atacuri teroriste simultane (VIDEO)

”Sunt șocat de evenimentele din seara aceasta, din Paris. Ne rugăm pentru cetățenii fracezi. Vom face tot ce ne stă în putință să ajutăm”, a scris premierul.

Totodată, președintele american, Barak Obama, dar a precizat că e prea devreme pentru speculații și că poporul american este empatic cu suferințele cetățenilor francezi, întrucât și SUA au trecut prin momente similare.

Citește și:  TEROARE în Paris: zeci de morți și sute de răniți, într-o serie de atacuri teroriste simultane (VIDEO)

Am oferit sprijinul nostru autorităților din Franța, dar nu l-am sunat pe președintele Hollande. Este o situație extrem, extrem de dramatică. Știm foarte bine ce se întâmplă în aceste momente. Poporul francez a fost alături de noi și este rândul nostru să fim alături de ei în aceste momente. Încă se petrec lucruri acolo, la Paris, chiar în momentul în care mă adresez dumneavoastră”, a declarat președintele SUA, Barak Obama.

Președintele Franței, Francois Hollande, a declarat stare de urgență pe teritoriul Franței și a făcut apel la solidaritatea poporului, pentru a putea combate atacatorii.

”Am cerut oficialităților să se asigure că nu vor mai avea loc alte atentate. Am declarat starea de urgență. Mai multe instituții vor fi închise. Vom închide și frontierele Franței. Vrem să ne asigurăm că toți cei ce au comis aceste crime vor fi prinși pe teritoriul țării.Trebuie să știm cine sunt acești oameni care vin să ne atace aici. În aceste momente, trebuie să dăm dovadă de mai multă solidaritate. Franța trebuie să fie puternică”, a declarat șeful statului francez.

Citește și: Precizări MAE, cu privire la atentatele din Paris

Președintele Consiliului European, Donald Tusk, și-a exprimat, vineri seara, pe twitter, ”șocul”, cu privire la tragedia din Paris.

”Urmăresc cu șoc atacurile din Paris. Exprim deplina mea solidaritate și compasiune pentru poprul francez și pentru autorități”, a transmis Donald Tusk.

Cancelarul german, Angela Merkel s-a declarat compet surprinsă de știrile și de imaginile atacurilor teroriste din Paris.

„Sunt complet surprinsă de știrile și imaginile din Paris. În acest moment, le transmit gândurile mele victimelor acelor aparente atacuri teroriste, cât și familiilor lor și tuturor locuitorilor Parisului”, se precizează într-un comunicat de presă.

O serie de atentate teroriste au avut loc vineri seară în mai multe zone din Paris, bilanţul fiind de zeci de morţi şi sute de răniţi. 

Citește și: Traian Băsescu, despre atentatele din Paris: Expulzarea migranților este soluția

Cel puţin două explozii, comise aparent de terorişti sinucigaşi, au avut loc vineri seară în faţa „Stade de France”, în cursul unui meci de fotbal între reprezentativele Franţei şi Germaniei. La meci asista şi preşedintele Francois Hollande, care a fost evacuat în siguranţă.

În paralel, terorişti au deschis focul cu arme automate la restaurante şi terase din zonele Bichat, Charonne şi Bataclan, situate în centrul Parisului. Într-o imagine surprinsă pe strada Charonne şi publicată de ediţia on-line a cotidianului Le Figaro se pot vedea mai multe cadavre acoperite cu nişte pături.

Citește și: Atentate teroriste în Paris: zeci de morți și sute de răniți. Într-o sală de spectacole sunt sute de ostatici

În sala de concerte din zona Bataclan, în sectorul 10 al Parisului, persoane înarmate au ucise zeci de persoane şi ţin ostatice alte câteva sute. În momentul atacului, în sală avea loc un concert al grupului hard rock Eagles of Death Metal.

Ministerul francez de Interne a creat o celulă de criză, dar autorităţile par depăşite de situaţie. Cel mai probabil este vorba de atentate coordonate care poartă marca unor organizaţii teroriste precum Al-Qaida sau Stat Islamic.

În prezent, Ministerul Afacerilor Externe din România verifică dacă, printre victime, se află și cetățeni români. 

Vineri, în cursul zilei, un hotel și o gară din Paris au fost evacuate, din cauza unor amenințări cu bombă.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Cele mai citite

Marcel Ciolacu: Dobânzile externe la care se împrumută România au început deja să scadă

Premierul a lansat un mesaj de încredere către mediul privat românesc și investitorii străini În cadrul primei ședințe a Cabinetului, premierul a subliniat importanța stabilității...

Mesaje de Crăciun. E momentul să-ți faci timp pentru familie și prieteni

Mesaje de Crăciun. Este timpul să ne amintim cât de prețioși sunt cei dragi și să le oferim un gând bun, o urare sinceră...

România a acordat ajutoare de stat de 1,3 miliarde de euro, între 2019-2023, majoritatea investitorilor fiind străini

Principalele sectoare beneficiare au fost industria auto, tehnologia, industria alimentară, producția ușoară și sectorul medical O analiză publicată de EY România arată că, în perioada...
Ultima oră
Pe aceeași temă