Transportul maritim de mărfuri este singurul sector prosper al economiei Greciei dar companiile plătesc un impozit mic. Guvernele de la Atena au avut mereu o dilemă – taxarea sau protejarea acestora?
Scenariul Grexit (cel de ieşire a Greciei din zona euro) preocupă lumea shippingului, deşi comerţul maritim mondial se măsoară în dolari. Armatorii greci au fost în vizorul conservatorilor şi acum în cel al stângii radicale. Aflaţi în fruntea primei flote comerciale mondiale, armatorii sunt protejaţi din anii 1960 de Constituţia elenă care a prevăzut pentru ei un regim unic de impozitare. O taxă forfetară bazată pe tonajul (capacitatea) navelor lor aflate sub pavilion grec, adică atunci când sunt înmatriculate în Grecia. Taxa a înlocuit tot restul, în special impozitarea veniturilor şi beneficiilor, numai că pavilionul grec nu mai reprezenta în 2011 decît 25% din flota Greciei, celelalte aflându-se sub pavilion maltez, cipriot sau liberian şi se supun reglementărilor acelor state, mai avantajoase pentru armatori.
Criza financiară elenă nu are nici un efect asupra „LondonGreeks”, nu afectează armatorii greci din Pireu sau din Londra, ale căror operaţiuni sunt total centrate pe activităţi internaţionale. Pentru că, armatorii greci nu au aşteptat ultima criză greacă în curs pentru a arunca ancora la Londra.
Spre deosebire de turism, activităţile armatorilor greci nu depind de economia greacă, ci de evoluţia tarifelor acestui sector volatil şi ciclic. Dacă ei suferă în prezent, este din cauza depresiei tarifelor mărfurilor transportate de petroliere şi vrachiere, două specialităţi elene.
Primele familii de armatori greci au venit la Londra în jurul anilor 1850 pentru a cumpăra vapoare cu aburi. Din 1935 s-a fondat Greek Shipping Cooperation Committee, organizaţie de reprezentare legată de Uniunea armatorilor greci stabiliţi la Pireu.
Mirajul Londrei
Pretutindeni, armatorii greci formează comunităţi foarte sudate. Potrivit Lloyd’s List, cotidianul de referinţă a pieţei shippingului, o sută de companii maritime elene –numite „London Greeks” sunt instalate la Londra şi au circa 1.500 angajaţi. Sunt prezente cele mai mari nume din această profesie: Chandris, Gulandris, Embiricos, Lemos, Hadjipateras, Niarcos sau Tsakos. Acest grup reprezintă un sfert din membrii Baltic Exchange, bursa navlosirilor din City. Ei controlează între 10 şi 20% din flota greacă. Primul motiv al acestei delocări este fiscală. Ca expatriaţi bogaţi, „LondonGreeks” beneficiază de statut de „rezidenţi nedomiciliaţi” care le permite să nu fie impozitaţi decât pe veniturile obţinute în Marea Britanie şi nu pe ansamblul patrimoniului lor. Alt motiv, Londra este capitala mondială a shippingului în materie de finanţare, asigurare, brokeraj şi navlosire. La Londra este concentrată toată expertiza maritimă mondială şi toate serviciile care gravitează în jurul shippingului, la care se adaugă avantajul fuselor orare şi extraordinara experienţă a profesioniştilor cu metode bine rodate.
Un mare număr de armatori greci nu au decât un paşaport grec şi un mic birou în Grecia. Grecia nu este o ţară exportatoare iar mărfurile destinate Greciei nu reprezintă decât 1% din ansamblul transportat de armatorii eleni.
Onasis inventatorul
Aristotel Onasis , cel mai cunoscut dintre armatorii greci ai secolului 20, a fost primul armator care a experimentat un pavilion zis de complezenţă. Născut la Smirna, în Imperiul Otoman, alungat din Anatolia, refugiat la Atena, apoi la Buenos Aires, tânărul armator, care s-a lansat în comerţul cu tutun, a decis în anii 30 să-şi înmatriculeze navele în Panama pentru a scăpa de administraţia argentiniană. A investit apoi banii economisiţi şi a cumpărat şase cargouri vechi pe care le-a încredinţat marinarilor greci, şi a început să facă transport maritim între cele două coaste ale Americii. A presimţit miza petrolului şi a construit cel mai mare tanc petrolier din lume, Ariston.
Departe de euro
„Businessul internaţional nu este afectat de riscurile ieşirii din euro”, estimează Fotis Giannakulis, analist la Morgan Stanley. Nici o companie de transport maritim nu este înregistrată în Grecia şi vulnerabilitatea acestui sector faţă de sistemul bancar local este cvasi nul. Averile armatorilor sunt gestionate de marile bănci internaţionale iar economia shippingului este total „dolarizată”, ceea ce o protejează de fluctuaţiile euro.
Totuşi, magnaţii greci din transportul maritim care îşi împart timpul între Pireu şi Londra sunt departe de a fi liniştiţi. Dacă electoratul din ţara lor va vota DA la propunerile creditorilor la referendumul din 5 iulie, Bruxellesul ar putea impune guvernului de la Atena o creştere a fiscalităţii vizând în special companiile de shipping. Preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker estima că „este de bun simţ” taxarea armatorilor „o problemă de justiţie socială”. Faţă de această ameninţare, lobby-ul armatorilor insistă asupra deciziei voluntare de triplare a impozitelor plătite pe tonajul transportat în viitorii patru ani. În plus, sectorul este implicat într-un mare efort caritativ în profiul celor foarte săraci. „Este vorba despre întreprinderi familiale foarte dinamice. Armatorii greci, care îşi iubesc ţara, lucrează dur şi nu sunt rentieri. Este o profesiune care le cere să îşi asume riscuri”, arată Matt McCleery, preşedinte al Marine Money International, „shippingul este intim legat de sufletul, identitatea şi istoria Greciei”.