-0.2 C
București
miercuri, 1 ianuarie 2025
AcasăSpecialNava Maersk Tigris, eliberată de iranieri. În ce stare se află cei...

Nava Maersk Tigris, eliberată de iranieri. În ce stare se află cei patru marinari români

Ministerul Afacerilor Externe a anunţat, joi, că, în urma obţinerii unor date actualizate, nava Maersk Tigris, la bordul căreia se află şi patru marinari români, a fost deblocată de autoritățile iraniene, aceştia desfăşurându-şi activitatea în condiţii normale la bord. Nava a ridicat ancora astăzi şi îşi continuă traseul (…) Dacă va fi necesar, MAE va relua monitorizarea situației cetățenilor români aflați la bordul navei Maersk Tigris și le va acorda asistența consulară specifică„, precizează MAE, preluat de Mediafax.

O purtătoare de cuvânt a Ministerului bulgar de Externe, Betina Zhoteva, a declarat joi că nu poate să confirme eliberarea echipajului navei Maersk Tigris, din care fac parte şi patru români, anunţată miercuri de către Teheran, relatează site-ul Novinite.com.

Nava Maersk Tigris, capturată săptămâna trecută de Iran şi deţinută într-un port din sudul ţării, a fost eliberată, au anunţat joi autorităţile iraniene, citate de AFP în pagina electronică. Potrivit autorităţilor iraniene, cargobotul a primit permisiunea de a părăsi portul în care era reţinut, după ce compania daneză Maersk, care opera nava sub pavilionul Insulelor Marshall, a promis că va respecta decizia justiţiei iraniene. După ce a obţinut autorizaţia judiciară, nava a fost eliberată astăzi (joi-n.r.), 7 mai„, a informat Organizaţia iraniană pentru porturi şi transport maritim, într-un comunicat.

Nava fusese capturată în baza unui ordin emis de o instanţă iraniană potrivit căruia Maersk trebuia să achite daune în valoare de 3,6 milioane de dolari firmei iraniene Pars Oil Products Talayieh, din cauza unei încărcături care nu a fost livrată.

Autorităţile iraniene, care au subliniat că nu există motive de natură politică sau militară pentru reţinerea cargobotului, anunţaseră că nava va fi eliberată după plata sumei.

Incidentul a provocat îngrijorare pentru securitatea transporturilor maritime prin Strâmtoarea Hormuz şi a determinat Statele Unite să trimită nave pentru a monitoriza situaţia.

Cele mai citite

Program special pentru instalațiile de transport pe cablu din Sinaia, în prima zi a anului

Telegondola şi telecabina care transportă turiştii din Sinaia către pârtiile situate la cota 2000, vor fi puse în funcţiune mai târziu, decât în ​​zilele...

România, oficial în Spaţiul Schengen terestru: modificări majore la punctele de trecere a frontierei

Decizia marchează o etapă istorică pentru România și Bulgaria, care devin graniţe externe ale Spaţiului Schengen România şi Bulgaria au intrat, de la miezul nopţii,...
Ultima oră
Pe aceeași temă