Rușii par să câștige lupta politică din Moldova fără să tragă un glonț și chiar fără să mai arunce milioane de dolari în Transnistria. În schimb, par să-și creeze o enclavă proaspătă în Găgăuzia. Între timp, Bucureștiul pare să fi abandonat orice mize în Moldova.
Ceea ce se întâmplă zilele acestea în Moldova sfidează logica politică pentru orice observator care vine din afara spațiului post-sovietic. Deși rezultatele alegerilor de la 30 noiembrie i-ar fi permis fostei Alianțe pentru Integrare Europeană – formată din Partidul Liberal Democrat, Partidul Democrat și Partidul Liberal – să alcătuiască fără probleme un guvern susținut de o majoritate solidă, acest lucru nu este posibil.
În pofida angajamentelor luate față de Uniunea Europeană, în pofida vizitelor repetate făcute la Chișinău de emisari europeni, Moldova nu este capabilă să formeze un guvern care să își asume parcursul european al țării. Și dacă drumul către Bruxelles este blocat, alternativa este calea spre Moscova. Iar Moscova pare să fi câștigat partida de șah pe care o joacă în Moldova.
Una din pretențiile cele mai ferme ale europenilor (și americanilor), inclusă, de altfel, în Acordurile de Asociere la UE, este reforma justiției și combaterea corupției. Obișnuiți cu măcelul făcut de DNA în rândurile politicienilor corupți de la București, este dificil pentru cei de dincoace de Prut să perceapă dimensiunile astronomice ale corupției de dincolo de Prut și ce cutremur ar provoca o justiție cu adevărat independentă în clasa politică de la Chișinău. Moldova a rămas, din acest punct de vedere, cam pe unde era România în primii ani de după 1990. Toată lumea fură cu protecția procuraturii și poliției, care fură mai abitir.
Din acest motiv, surse familiare cu negocierile purtate la Chișinău ne-au declarat că printre condițiile puse de emisarii europeni pe masa „Alianței” este numirea unui procuror general independent de orice condiționare politică. Partidul Liberal condus de Mihai Ghimpu a plusat și a cerut un procuror general din Uniunea Europeană (a fost vehiculat chiar și numele lui Daniel Morar) care să primească cetățenie moldoveană și deplina autoritate de a declanșa campania anticorupție.
Experții contactați de România liberă sunt de acord că acest lucru ar însemna, în realitate, închisoare pentru cei mai importanți membri ai PLDM și PD, pentru conducătorul de facto al PD, Vlad Plahotniuc, dar, foarte posibil, și pentru liderul PLDM, fostul premier Vlad Filat. Drept pentru care atât liderul de fațadă al PD, Marian Lupu, cât și Filat (deși Lupu a fost mult mai vehement) au calificat drept nerezonabile pretențiile PL, care mai includ patru ministere importante și un acord pentru numirea viitorului președinte, și au semnat un acord în doi pentru formarea unui guvern minoritar. Prin această colaborare sau cârdășie politică a fost deschis drumul către formarea unui guvern minoritar cu sprijin parlamentar comunist.
Situația lui Leancă
Problema este că premierul desemnat de Filat, în fapt, actualul premier Iurie Leancă, nu este dorit nici de Voronin, iar sursele noastre susțin că nici de Filat, care nu concepe să stea în afara puterii executive încă patru ani și, în ultimă instanță, nu-și dorește nici măcar el însuși un astfel de guvern cu legitimitate dubioasă.
În Europa, numele lui Leancă este sinonim, în pofida semnelor de întrebare pe care le-a ridicat asupra sa președintele Traian Băsescu, cu garanția drumului european și de aceea Leancă nu dorește să își păteze reputația conducând un guvern susținut de comuniști, care vor bloca, așa cum au promis, orice măsură de reformă care să ducă Moldova mai aproape de Europa.
Filat și Leancă par să joace la cacealma și forțează mâna liberalilor să voteze noul guvern, dar Ghimpu a declarat foarte clar că nu va vota un guvern asupra căruia nu are nici o influență politică. Or, în condițiile în care comuniștii ar vota selectiv numai ceea ce le convine, guvernarea de la Chișinău se îndreaptă cu pași mari și repezi în direcția dorită de Vladimir Putin: spre Moscova. Iar rușii nu trebuie să miște un soldat sau să tragă un glonț, așa cum se întâmplă în Ucraina.
Colapsul Transnistriei și reorientarea Rusiei
Mai bine încă, dacă își joacă bine cartea, s-ar putea să facă și economie. De la începutul anului, Rusia nu mai trimite bani în Transnistria, mai ales că nu mai are bani de trimis, dar în bună parte și pentru că nu mai are nevoie să susțină această entitate statală artificială. Liderul transnistrean, Evgheni Șevciuk, face drumuri dese la Moscova pentru a-l convinge pe Putin să nu abandoneze Transnistria, care fără suportul Rusiei nu este un stat viabil și pentru asta face apel la orice, inclusiv la orgoliul imperial al lui Putin.
O mare putere nu-și poate permite să piardă un cap de pod european atât de important, a declarat recent un important lider politic de la Tiraspol. Dacă Rusia pare că ține lucrurile sub control la Chișinău și nu mai poate sau nu mai vrea să susțină separatismul transnistrean, alimentează, în schimb, mișcările separatiste din Basarabia istorică, mai exact din regiunea autonomă găgăuză. Găgăuzii au, pe 22 martie, scrutin pentru alegerea „bașkanului” (guvernatorului regional), iar principalii candidați sunt o fostă comunistă și un fost membru al partidului lui Marian Lupu. Ambii se luptă pentru titlul de cel mai anti-român, anti-Chișinău și pro-Putin candidat.
Pentru Rusia însăși, controlul asupra sudului Moldovei are mai mult sens dacă obiectivul este, așa cum afirma Băsescu, anexarea regiunii Odessa și ajungerea la gurile Dunării. Primul pas în acest sens, obținerea legăturii terestre cu Crimeea și blocarea accesului Ucrainei la Marea Azov, se face chiar zilele acestea, după ce conflictul a reizbucnit cu forță sporită. Pasul al doilea poate fi blocarea accesului Kievului la mare cu totul, accesul la gurile Dunării și transformarea Mării Negre într-o afacere exclusivă ruso-turcă, așa cum a mai fost în trecut.
Dacă este adevărat că în geopolitică și strategie Rusia joacă șah acolo unde americanii joacă poker, este limpede că, în Moldova, Moscova sugerează că recurge la gambitul Transnistriei pentru a da șah Occidentului și României. Iar România este, potrivit surselor noastre, extrem de puțin prezentă în acest joc.
Dacă președintele Iohannis are scuza că este la început de mandat și încă încearcă să își dea seama cum se joacă acest joc geostrategic în Moldova, absența Guvernului Ponta din ecuație surprinde, mai ales că Ponta însuși a făcut numeroase promisiuni de susținere concretă a coaliției proeuropene de la Chișinău.
