Clientelismul și orgoliile au adus formațiunile politice ”democratice” de la Chișinău în situația de a deschide negocieri cu comuniștii pentru susținerea parlamentară necesară unui nou guvern „proeuropean”. Dar la Chișinău, unde proastele obiceiuri politice rusești au fost însușite mult prea bine, nimic nu este ceea ce pare.
De la 30 noiembrie, când au avut loc alegerile generale din Republica Moldova, cele trei partide considerate pro-europene – Partidul Liberal Democrat (condus de fostul prim-ministru Vlad Filat și din care provine actualul premier, Iurie Leancă), Partidul Democrat, condus de Marian Lupu și/sau oligarhul Vlad Plahotniuc (partenerul PSD în Moldova) și Partidul Liberal al lui Mihai Ghimpu nu reușesc să convină asupra unei formule de guvernare, adică asupra împărțirii principalelor funcții în stat. Și nu este vorba numai de funcțiile politice – Președinte, Prim-Ministru, Președintele Parlamentului (Speaker, cum se spune acolo) ci și de funcții administrative și chiar din Justiție, într-o țară în care totul este politizat.
Astfel, la ultima reuniune a celor trei partide, care a avut loc marți, Ghimpu a declarat că „Da, are perfectă dreptate (Marian Lupu), ei nu merg pe pământ, cum să ai rezultate. Ne dorim funcţia de procuror general pentru un cetăţean străin, ne dorim depolitizare. Am convenit că ne întâlnim din nou. Faptul că ei au pornit discuţii cu PCRM asta nicicum nu afectează dorinţa noastră de a avea o guvernare democratică. Faptul că ei discută şi cu noi şi cu comuniştii ne deranjează, dar nu ne sperie. Partidtul Liberal nu poate pretinde la funcţia de şef de stat, noi am cedat cât am putut, noi tot timpul am făcut un pas înapoi. Ei nu pot să vrea nimic, atât timp cât nu a fost stabilită formula de guvernare. Noi suntem în condiţii egale”.
Fără rușine, dar la fel de nerușinată este și declarația lui Lupu: ”“Rezultatele sunt zero, nimic nu s-a schimbat, lucrurile rămân la aceeaşi fază, continuăm discuţiile şi pe aceeaşi platformă, şi pe platforma care a avut loc astăzi, am invitat toţi actorii. Este prematur să facem concluzii, de un lucru vreau să vă asigur, nu mai avem timp, nu vom mai tolera să tragem mâţa de coadă, noi avem zile numerate şi trebuie să asigurăm în aceste zile guvernarea, pentru transformările şi modernizarea ţării. Noi ne-am situat pe poziţia – partajarea celor trei funcţii de stat, încă suntem la acelaşi nivel.”
În sfîrșit, Vlad Filar, președintele PLRM. „Suntem în continuare în proces de negocieri, nu pot să spun că lucrurile sunt în acelaşi loc, sunt discuţii în contradictoriu, ne exprimăm încrederea că vom găsi compromisul necesar. Motivul – partajarea funcţiei de şef de stat, poziţia noastră este fermă, această funcţie nu poate fi partajată. Alegerea preşedintelui urmează să aibă loc în 2016, până atunci avem de muncit.
Asa cum am anunţat ieri, aceste discuţii cu PCRM sunt absolut fireşti, nu le privim ca negocieri privind crearea unei majorităţi parlamentare. Nu suntem intr-o fază să ne jucam cu emoţiile, trebuie să luăm decizii, cei care vor să se joace cu emoţiile, să-şi asume această abordare".
Dar evoluțiile din ultimele zile nu spun, în sine, nimic dacă nu precizăm că încă de la sfârșitul lunii decembrie, Iurie Leancă a deschis, probabil la sugestia lui Filat, poarta negocierilor cu Partidul Comunistilor din Republica Modova în lipsa unui acord cu liberalii lui Ghimpu.
A-i aduce pe comuniști într-o formă sau alta în formula de guvernare ar fi o înfrângere majoră pentru coaliția de guvernare și ar marca o pierdere masivă de credibilitate în raporturile cu Occidentul. Cu toate acestea, par să existe oameni care să creadă că alternativa – a ceda pretențiilor PL – este mai rea.
„E mai complicat”
Pentru a explica ce se întîmplă de fapt la Chișinău, profesorul Armand Goșu consideră, la rîndul său, că PL și Ghimpu poartă o parte de responsabilitate. ”Au trecut 6 săptămâni de la alegerile parlamentare din 28 noiembrie în care au avut loc doar 4 întrevederi între liderii formațiunilor pro-europene pentru negocierea unei coaliții de guvernare. Această lentoare cu care se negociază ține de mai mulți factori: specificul Republicii Moldova unde sărbătorile pe stil vechi și pe stil nou blochează pentru câteva săptămâni întreaga țară; tensiunile acumulate în relațiile dintre liderii politici de la Chișinău care au tot negociat în ultimii cinci ani, au făcut și desfăcut alianțe, s-au acuzat de acte de corupție și s-au bătut pe resursele, mici și modeste, ale unei țări sărace, pe care au împărțit-o ca pe o moșie personală. Aici n-avem îngeri și demoni, bună și răi, avem actori ceva mai talentați și actori mai slabi. Pe scurt, PLDM, condus de Vlad Filat, ar prefera să păstreze postul de premier, fiind vehiculat numele lui Iurie Leancă, care a avut o bună prestație în ciuda dificultăților din ultimii doi ani; PDM al lui Marian Lupu, cu oligarhul controversat Vlad Plahotniuc eminență cenușie, s-ar mulțumi cu funcția de președinte al Parlamentului, pentru Lupu; marea problemă, ca întotdeauna, PL condus de hiperactivul Mihai Ghimpu, care vrea funcția de președinte al republicii, ocupată până în martie 2016 de Nicolae Timofti.
După un oftat greu, PL a acceptat să renunțe la condiția includerii în programul de guvernare a aderării la NATO, oricum nimeni nu se aștepta ca Moldova să fie primită în alianță, și la funcția de președinte, pentru care teoretic nu s-ar strânge o majoritate de 3/5 de voturi pentru a-l vota în Parlament, și a cerut funcția de procuror general. Funcție pe care, însă, marele sforar al justiției din Moldova, Plahotniuc, nu vrea s-o cedeze. S-a vorbit cu ceva săptămâni în urmă și de varianta unui schimb de funcții între PLDM și PD, astfel că Filat să devină președintele Parlamentului iar Adrian Candu, de la PD, nepotul lui Plahotniuc, să preia conducerea guvernului de la Chișinău. De vreme ce liderii nu s-au înțeles, grupurile de experți care scriu programul nu s-au întâlnit. De altfel, negocierile s-au desfășurat în mare secret, tăcerea fiind spartă doar de veteranii Ghimpu și Dumitru Diacov, fondatorul PD-ului.
În ultimele zile au început discuții cu PCRM-ul nu pentru intrarea comuniștilor la guvernare, ci pentru sprijin în Parlament, pentru a trece guvernul. De altfel, Vladimir Voronin a declarat recent că PCRM este obligat să sunțină guvernarea, el cerând în schimb conducerea unor instituții publice, care pentru sănătatea democrației moldovenești ar fi bine să se afle în mâinile opoziției. Sprijinul PCRM este esențial după martie 2016, când va trebui ales viitorul președinte al republicii. Colaborarea dintre PCRM și partidele pro-europene este bună pentru consolidarea societății din Republica Moldova, într-un moment foarte complicat regional, marcat de războiul purtat de Rusia împotriva Ucrainei. Sigur, sunt și voci care critică această colaborare, afirmând că electoratul a votat pentru partidele pro-europene și că domnul Ghimpu, care flutură de zor steagul României acolo, trebuie să primească ce vrea.
La fel de adevărat este și faptul că adunate, voturile celor care au votat pentru partidele care susțin orientarea spre Vest sunt mai puține decât cele ale partidelor și candidaților care au votat uitându-se spre Est. Deci, lucrurile în Moldova sunt, ca întotdeauna, mai complicate. Nu pot să nu amintesc faptul că mai multe cancelarii importante din Europa sprijină ideea colaborării cu PCRM, proiect pregătit de mai bine de un an la Chișinău nu doar de diverși ambasadori, ci și de Plahatniuc, proprietarul unui imperiu mediatic de invidiat.
Cât privește opoziția, Igor Dodon a pus trei condiții: anularea Acordului de Asociere cu UE; referendum privind orientarea externă a republicii și înlocuirea Istoriei românilor cu Istoria Moldovei.”
Înlocuirea liberalilor cu comuniștii, un eșec pentru România
Goșu lasă să se înțeleagă faptul că în actualul context politic din Moldova, în care clientelismul de partid și puterea oligarhilor sunt cruciale, pretențiile maximale ale lui Ghimpu sunt iraționale, mai ales că nu are nici o șansă reală să îl învingă pe Plahotniuc. Sugestia lui Goșu este că, sub amenințarea rusă și în condițiile radicale ale singurului partid pro-românesc, Partidul Liberal – soluția obținerii susținerii parlamentare a comuniștilor ar putea fi o soluție de salvgardare a procesului de integrare europeană a Moldovei. Dintr-un punct de vedere, Goșu are dreptate acolo unde observă că Socialiștii lui Igor Dodon, deveniți primul partid din Moldova pe o agendă prorusă și cu o susținere masivă rusească reprezintă cel mai mare pericol la adresa parcursului european al Moldovei. Comuniștii au ieșit din grațiile Moscovei, care au optat pentru Dodon și mafioții lui Renato Ustatîi. Iar acum caută să se repoziționeze la centru, între Rusia și Europa, pentru a rămîne relevanți.
Din perspectiva parcursului european al Moldovei, această deschidere spre comuniști a PLDM și PD ar putea avea sens dacă ar asigura alegerea unui președinte proeuropean și evitarea anticipatelor (sunt necesare 3/5 din voturi pentru alegerea unui prședinte, pe care coaliția fără comuniști nu le are). Dar lucrurile sunt departe de a fi clare. Pentru România ar fi un eșec limpede dacă din coaliția pro-europeană ar fi exclus Partidul Liberal și ar fi înlocuit de comuniști, perspectivă ce pare tot mai apropiată. De aceea, puțin leadership de la București, mai exact de la Cotroceni în sprijinul reprezentanților românilor n-ar strica acum, după ce sărbătorile pe ambele stiluri s-au încheiat.
