4.3 C
București
duminică, 29 decembrie 2024
AcasăSpecialLibia: Jihadiștii își anunţă prezenţa printr-un măcel

Libia: Jihadiștii își anunţă prezenţa printr-un măcel

Câteva ore după difuzarea unei înregistrări de către Statul Islamic care prezintă decapitarea a 21 de egipteni creştini, Egiptul a anunţat că aviaţia sa a bombardat poziţiile grupării jihadiste în Libia. Egiptul şi Libia au lansat lovituri aeriene asupra poziţiilor jihadiştilor SI, preşedintele egiptean Abdel Fattah al-Sissi promiţând „răzbunarea asasinatelor“ macabre.

Pentru prima oară Egiptul recunoaşte un atac pe teritoriul libian, unde miliţiile islamiste şi forţele guvernamentale se luptă de peste un an. Dacă înregistrarea video reprezintă de fapt anunţarea, semnată cu sânge, a prezenţei SI în Libia, şi riposta Egiptului este  un mod oficial de implicare în războiul din Libia.

Duminică, o înregistrare postată online de jihadişti afişa decapitarea a 21 de egipteni creştini, răpiţi în Libia. Pe o plajă din Libia, a cărei localizare precisă este imposibilă, bărbaţi îmbrăcaţi cu salopete portocalii, asemenea celor utilizate de jihadiştii Statului Islamic în înregistrările macabre în care ostaticii  sunt siliţi să îngenuncheze înainte de a fi decapitaţi, cei 21 de ostatici, fiecare însoţit de un jihadist mascat, au fost întinşi pe nisip şi apoi li s-au tăiat simultan capetele.

Înregistrarea de cinci minute a fost filmată în stilul celor care au prezentat uciderile ostaticilor occidentali de către SI. Un militant înveşmântat diferit a adresat un avertisment în cameră, cu accent britanic: „Tuturor creştinilor – securitatea voastră va fi doar o dorinţă şi vă vom combate”.

Preşedintele egiptean Abdel Fattah al-Sissi a convocat o reuniune de urgenţă a Consiliului Naţional de Apărare şi a declarat o perioadă de doliu de şapte zile şi seara a promis la televiziune „răzbunarea acestor asasinate”. Luni în zori, poziţiile SI în bastionul său libian din Derna au fost obiectivul loviturilor aeriene. Cu alte cuvinte, în mod oficial, Egiptul a pus piciorul în războiul din Libia.

Analiştii susţin că această înregistrare nu a fost decât un moment de oroare, în realitate fiind destinată, sub formă de propagandă politică, să semnaleze prezenţa SI în Libia. Grupul de călăi se reclamă din branşa libiană a Statului Islamic în „wilayat Tarabulus” – regiunea Tripolitania. Joi deja Dabiq, publicaţia online a SI, difuzase imagini şi text privind ostatici creştini de rit copt.

Islamiştii au atacat adesea cetăţeni egipteni şi instalaţii în Libia în cursul ultimelor luni marcate de tensiuni. În ianuarie 2014, cinci membri ai personalului ambasadei Egiptului au fost răpiţi şi apoi eliberaţi, iar ambasada Egiptului din Tripoli a fost ţinta unui atentat în noiembrie. Egiptul este un important donator de fonduri pentru guvernul Libiei, recunoscut la nivel internaţional, şi care s-a mutat în Tobruk din cauza situaţiei din Tripoli. De asemenea, creştinii copţi egipteni sunt ţinta atacurilor frecvente; în 2012 şi 2013 exploziile au vizat biserici copte

. Asemenea sutelor de mii de compatrioţi, cei care au fost măcelăriţi veniseră în Libia în căutarea unui loc de muncă. Mulţi egipteni au părăsit Libia după izbucnirea, la jumătatea anului trecut, a luptelor între două coaliţii, cea a generalului Haftar şi Fajr Libya (Zorii Libiei). După aceea, Cairo a cerut tuturor cetăţenilor săi să părăsească Libia. Egiptul  este aliatul generalului Khalifa Haftar, în prezent angajat în lupte pe mai multe fronturi, el declarând că este în război contra „teroriştilor”, definiţie vagă în care este inclus şi Statul Islamic.

Tactica tensiunii

Gruparea teroristă extremă este prezentă în Libia prin intermediul unui grup afiliat în 2014 în oraşul Derna, în estul ţării, şi revendică atentate şi dezvoltarea de celule clandestine în trei „wilayate”. Din ianuarie, grupul s-a angajat într-o expansiune rapidă, bazată pe un ansamblu de atacuri, precum cel de la hotelul Corinthia din Tripoli, soldat cu 12 morţi, ca şi în demonstraţii de forţă în mai multe localităţi cu intenția de a-şi internaţionaliza acţiunile. În înregistrarea execuţiei macabre, unul dintre călăi explica, în engleză: „Jurăm că  această mare în care aţi aruncat corpul şeicului Ossama bin Laden o vom amesteca cu sângele vostru”.

Este pentru a doua oară – după atacul asupra Corinthia – că SI în Libia justifică un act legându-l de Al Qaeda, deși cele două organizaţii teroriste sunt rivale, chiar inamice, în Irak şi în Siria. Călăul care profera ameninţări a mai precizat că vor merge la Roma şi a promis cucerirea capitalei italiene. Încă o tactică a tensiunii, în timp ce ambasada Italiei  din Tripoli şi-a întrerupt activităţile.

În ultimele săptămâni, instalaţiile petroliere din sudul coastei libiene care leagă Tripolitania şi Cirenaica au fost atacate de grupările armate islamiste, cu intenţia de a captura eventuali occidentali. Săptămâna trecută, o coloană de zeci de vehicule în culorile Statului Islamic s-a deplasat la Nawfaliyah, la circa 150 km est de Syrta.

Acest oraş este vecin cu Ben Jawad, unde se află comandamentul de operaţiuni „Shourouk” al Fajr Libya, condus de brigăzile Misrata, în încercarea de preluare a controlului terminalelor petroliere din „cornul petrolier” – din Al-Sidra până la Ajdabiya. Brigăzile Misrata sunt bombardate de forţe ale Ansar al-Sharia, apropiate de Al Qaeda.   

Cele mai citite

Simona Halep ratează Australian Open din cauza problemelor medicale! „Un regres nefericit”

Simona Halep, una dintre cele mai apreciate jucătoare de tenis din România, și-a amânat debutul în sezonul 2025 din cauza unor probleme persistente la...

Noapte spectaculoasă în NBA! Irving și Brunson au strălucit, Oklahoma City Thunder continuă seria victoriilor

Noaptea de sâmbătă spre duminică a adus spectacol în NBA, cu meciuri pline de dramatism și prestații individuale remarcabile. Oklahoma City Thunder își prelungește...

Federația Sanitas: Guvernul a acceptat parțial solicitările sindicale; sporurile pentru weekend și sărbători legale, menținute în 2025

Reprezentanții Federației Sanitas au anunțat, sâmbătă, că Guvernul a acceptat o parte dintre revendicările sindicale, în urma ședinței Consiliului Național Tripartit, desfășurată pe 28...
Ultima oră
Pe aceeași temă