Guvernul japonez a adoptat marţi decizia istorică de a autoriza forţele armate nipone să participe la operaţiuni militare în străinătate cu scopul de a ajuta aliaţi, o premieră de la adoptarea în 1947 a Constituţiei pacifiste, informează Mediafax. Populaţia nu a fost de acord.
Concret, militari japonezi vor putea ajuta forţe ale altei ţări aliate în cazul unui atac, chiar dacă Japonia nu este atacată în mod direct. Premierul naţionalist şi conservator Shinzo Abe a anunţat marţi seara această decizie, într-o conferinţă de presă a declarat că "indiferent de circumstanţe, voi proteja viaţa şi existenţa paşnică a japonezilor." :Şeful Guvernului a explicat apoi filozofia acestei noi doctrine create de către un panel de experţi mandataţi de premier şi, în secret, de cele două partide din coaliţia aflată la putere, şi anume Partidul Liberal-Democrat (PLD) al lui Abe şi Noul Komeito.
Shinzo Abe a dat asigurări că Japonia "nu va fi implicată într-un război pentru apărarea unei ţări străine, acest lucru iese din discuţie". Pentru a-şi justifica opţiunile, el a invocat ameninţările tot mai frecvente din ultimele luni adresate Japoniei şi locuitorilor ţării, referindu-se în mod transparent la ambiţiile Chinei în regiune, inclusiv la creşterea bugetului militar al acestei ţări, în fiecare an, cu un procent de două cifre.
Această evoluţie, aprobată de Washington, constituie o cotitură majoră în istoria ţării de la sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial încoace, deoarece în spatele noului concept mai degrabă "barbar" de "drept la autoapărare colectivă" se ascunde de fapt posibilitatea angajării SDF în operaţiuni militare externe cu scopul de a-i ajuta pe aliaţi, în primul rând Statele Unite, principalul aliat şi protectorul arhipelagului.
Printr-o coincidenţă, Japonia a marcat marţi 60 de ani de la crearea "Forţelor de Autoapărare" (SDF), numele oficial al armatei nipone.