Elicoptere ale armatei ucrainene zboară deasupra orașului Slaviansk, care este complet blocat, iar pe străzi circulă vehicule blindate, anunță agenția rusă de știri, ITAR-TASS.
Autoritățile de la Kiev au efectuat operațiuni militare în oraș, cu ajutorul aeronavelor, dar și a forțelor terestre. Conform ITAR-TASS, operațiunea militară a început vineri, la ora 5 dimineața.
La sfârșitul lunii aprilie, Kievul a lansat o ofensivă militară în Slaviansk, unde cel puţin cinci blindate au trecut peste barajul separatiştilor din nordul oraşului devenit bastionul rebelilor pro-ruşi înarmaţi, care ocupă clădirile oficiale. Lupte au avut loc în jurul oraşului, provocând moartea mai multor separatişti.
Preşedintele rus a condamnat imediat intervenţia armatei ucrainene „ce va avea consecinţe asupra celor care iau aceste decizii“.
Joi au reizbucnit violnețele și la Donețk, unde aproximativ 300 de manifestanţi proruşi au luat cu asalt sediul Parchetului regional.
Mulţimea a aruncat cu pietre în clădire şi în cei aproximativ 100 de poliţişti care apărau instituţia şi care au replicat cu grenade asurzitoare şi gaze lacrimogene.