Grevă generală de opt ore, vineri, în Italia, în semn de protest faţă de politicile economice şi sociale aplicate de guvernul de centru-stânga condus de premierul Matteo Renzi, "Nu mai merge aşa!", acesta este sloganul grevei generale organizate de principala centrală sindicală din Italia (CGIL, de stânga) şi susţinută de sindicatul UIL (centru) şi de UGL (dreapta), relatează Mediafax.
Principala ţintă a protestelor este Legea locurilor de muncă, un proiect care prevede reforme pe piaţa muncii – facilitarea disponibilizărilor şi reducerea drepturilor unor categorii de angajaţi. Sindicatele sunt nemulţumite şi de proiectul de buget pe anul 2015.
"Combinaţia acestor două proiecte nu favorizează nici crearea de locuri de muncă, nici investiţiile, generând deflaţie şi recesiune", acuză Susanna Camusso, liderul sindicatului CGIL.
În cursul grevei sunt prevăzute aproximativ 50 de manifestaţii, în întreaga Italie.