-0.2 C
București
miercuri, 1 ianuarie 2025
AcasăSpecialIsraelul trimite trupe la frontiera cu Fâşia Gaza. Se pregăteşte, probabil, o...

Israelul trimite trupe la frontiera cu Fâşia Gaza. Se pregăteşte, probabil, o invazie

Armata israeliană a început să mobilizeze efective militare la frontiera cu Fâşia Gaza, pregătind probabil o invazie terestră, în contextul în care premierul Benjamin Netanyahu a ameninţat că va distruge mişcarea Hamas, care ar fi responsabilă de uciderea celor trei adolescenţi, informează Ynetnews, preluat de Mediafax.

Mişcarea Hamas a lansat numeroase rachete spre Israel ca reacţie la uciderea adolescentului palestinian Mohammed Abu Khder în Ierusalimul de Est. Asasinatul pare a fi un act de răzbunare faţă de uciderea celor trei adolescenţi israelieni în Cisiordania. Cei trei adolescenţi israelieni – Eyal Yifrah (în vârstă de 19 ani), Gil-Ad Shaer (16 ani) şi Naftali Frenkel (16 ani) – dispăruseră pe 12 iunie în Cisiordania. Naftali Frenkel avea şi cetăţenie americană. Israelul afirmă că cei trei au fost răpiţi de o celulă a mişcării islamiste Hamas, ameninţând cu operaţiuni militare în Cisiordania şi Fâşia Gaza.

Surse citate de Fox News au confirmat că Israelul a trimis trupe suplimentare la frontiera cu Fâşia Gaza, consolidând efectivele şi la punctele de control. Paisprezece rachete au fost lansate din Fâşia Gaza în ultimele 24 de ore, două căzând pe case din sudul Israelului, fără însă a provoca victime.

În replică, aviaţia militară israeliană a efectuat 15 raiduri asupra unor poziţii islamiste din teritoriul palestinian. Guvernul Israelului a promis "distrugerea" organizaţiei teroriste Hamas, care deţine controlul asupra Fâşiei Gaza, după asasinarea celor trei adolescenţi israelieni.

Cele mai citite

Program special pentru instalațiile de transport pe cablu din Sinaia, în prima zi a anului

Telegondola şi telecabina care transportă turiştii din Sinaia către pârtiile situate la cota 2000, vor fi puse în funcţiune mai târziu, decât în ​​zilele...

România, oficial în Spaţiul Schengen terestru: modificări majore la punctele de trecere a frontierei

Decizia marchează o etapă istorică pentru România și Bulgaria, care devin graniţe externe ale Spaţiului Schengen România şi Bulgaria au intrat, de la miezul nopţii,...
Ultima oră
Pe aceeași temă