În saloanele hotelului Beau Rivage din Lausanne, Elveţia, în orele premergătoare datei-limită, marţi, 31 martie, pentru încheierea unui acord privind programul nuclear iranian, ţările din grupul „5 plus 1” (SUA, Franţa, Marea Britanie, Rusia China şi Germania) şi Iranul au continuat negocierile într-o atmosferă febrilă pentru găsirea în timp util a unui compromis asupra marilor linii ale unui acord, care ar deschide calea continuării negocierilor, până la 30 iunie, pentru finalizarea detaliilor tehnice.
Mohammad Javad Zarif, ministrul de Externe iranian, şi omologii săi din grupul „5 plus 1”, reprezentând cele cinci ţări membre în Consiliul de Securitate plus Germania, au accelerat negocierile despre care surse apropiate dosarului declarau că au un final încă incert. Rareori, o negociere diplomatică a fost atât de îndelungată, dificilă şi complexă.
Finalizarea discuţiilor de la Lausanne erau încă incertă luni, în pofida a 12 ani de negocieri şi 16 luni de consultări intense după semnarea unui acord interimar între Iran şi puterile mondiale, în noiembrie 2013. Acordul a decis asupra unei îngheţări provizorii a programului nuclear iranian şi a ridicării limitate a sancţiunilor internaţionale contra regimului de la Teheran. Deşi echipele de negociatori se cunosc foarte bine având în vedere că în ultimele luni au studiat în detaliu toate scenariile tehnice posibile, în ajunul datei-limită se aflau încă în discuţie mari divergenţe asupra punctelor-cheie din viitorul acord, potrivit unei surse bine informate citată de Le Monde.
Occidentalii vor garanţii
Obiectivul celor „şase” este să se asigure că Iranul nu va putea construi o bombă atomică sub acoperirea programului său nuclear civil. Deja, în trecut, Iranul a minţit şi a disimulat existenţa siturilor Natanz şi Fordo, principalele sale centre de îmbogăţire a uraniului, material indispensabil pentru fabricarea unei arme atomice. Occidentalii vor să se asigure că acordul oferă garanţiile necesare de transparenţă pentru o rețea verifica dacă Iranul îşi respectă angajamentele. Or, asta presupune punerea în funcţiune a unui sistem complex de măsuri, între care şi timpul necesar ca occidentalii să poată reacţiona în cazul în care Iranul ar decide să se lanseze într-o cursă de înarmare nucleară.
Trei piedici
În timp ce negocierile se apropie de deznodământ, un diplomat occidental a precizat că există în continuare „trei puncte dificile” şi finalizarea discuţiilor depinde de răspunsurile la aceste probleme. Este vorba despre durata acordului, ritmul ridicării sancţiunilor contra Iranului şi adoptarea mecanismului numit „snap back”, ce ar permite reimpunerea sancţiunilor dacă Teheranul nu se ţine de cuvânt. În plus, există o dezbatere internă spinoasă între cei „şase” asupra mecanismului propus de Franţa pentru reintroducerea sancţiunilor ONU în cazul infracţiunilor constatate de partea Iranului. Rusia în special nu doreşte aprobarea unui procedeu care ar fi automat întrucât ar priva un membru permanent al Consiliului de Securitate de dreptul de veto.
Numărul centrifugelor
În ajunul şedinţei din 31 martie, o altă controversă a izbucnit privind modalităţile prin care se poate ajunge la un „break-out” de un an, ceea ce presupune acţionarea mai multor parametri: numărul centrifugelor – Iranul dispune de 20.000, din care jumătate în activitate, modelul maşinilor utilizate, de putere variabilă şi stocul de uraniu deja îmbogăţit. Iranul a refuzat duminică să trimită o mare parte a stocului său în Rusia, aşa cum se avea în vedere, şi cere acum diluarea stocului de uraniu, sub formă de gaz, pe solul iranian. Un procedeu care îl face inutilizabil în scopuri militare.
În pofida persistenţei obstacolelor, părea imposibil ca negocierile de la Lausanne să se încheie cu un eşec total. Un diplomat occidental preciza că „suntem într-o situaţie istorică”, toţi şefii diplomaţiilor ţărilor negociatoare sunt prezenţi şi ar fi foarte complicat să reluăm negocierile după data-limită. Pentru a justifica o prelungire a negocierilor până la finele lunii iunie, secretarul de stat american, John Kerry, principalul actor în aceste discuţii cu omologul său iranian, nu poate reveni la Washington cu mâinile goale. Pentru a convinge Congresul, care ameninţă să determine eşecul procesului prin adoptarea de noi sancţiuni contra Iranului la jumătatea lunii aprilie, Kerry trebuie să dovedească progrese la Lausanne. La fel şi pentru Zarif, pentru că „durii” regimului de la Teheran, ostili oricărei apropieri cu Occidentul, nu vor ezita să denunţe un „târg dubios” dacă negociatorul iranian nu poate invoca anumite concesii asupra dosarului-cheie al ridicării sancţiunilor.
În plus, există temeri legate de reacţia Ghidului Suprem al Iranului, ayatollahul Ali Khamenei – va semna sau nu un acord încheiat la Lausanne?
