Liderii ciprioţi grec şi turc sunt favorabili reunificării, Erdogan nici nu vrea să audă, dar aderarea Turciei la UE implică o reglementare a „problemei cipriote“.
După o întrerupere de câteva săptămâni, la Nicosia s-au reluat negocierile între cele două guverne cipriote, grec şi turc, în vederea unei reunificări viitoare. Cei doi lideri au convenit să se reunească de două ori pe săptămână după 17 iunie, pentru ca negocierile de pace dintre cele două părţi să avanseze spre o reunificare a insulei până la finele anului. „Dacă sunt create convergenţe prin intensificarea negocierilor, atunci există speranţa unei soluţii la problema cipriotă în acest an“, a declarat preşedintele Republicii Cipru, Nicos Anastasiades. El a precizat că „există un program specific pentru fiecare reuniune şi consultări mai intense asupra problemelor aflate în suspensie, pentru a se ajunge la convergenţe“.
Anastasiades şi liderul cipriot turc, Mustafa Akinci, vor avea de luat decizii dificile asupra mai multor subiecte delicate care au dus la eşuarea precedentelor negocieri de pace, între care aranjamentele teritoriale, partajul puterii şi drepturile de proprietate. Dacă cei doi lideri ciprioţi sunt favorabili reunificării Ciprului, ei vor avea de a face cu Turcia, unde preşedintele Recep Tayyip Erdogan este ostil oricărei apropieri. Astfel, Anastasiades şi Akinci vor trebui să navigheze printre mai multe obstacole în timp ce condiţiile par în sfârşit reunite pentru a se ajunge la finalul unuia dintre cele mai vechi conflicte de pe continent.
Operaţiunea „Attila“
Insula mediteraneană este divizată după operaţiunea Attila, care a însemnat invazia turcă din 1974 în partea de nord pentru protejarea minorităţii turcofone de urmările unei tentative de lovitură de stat ce viza ataşarea Ciprului la Grecia. Puciul, pregătit în iulie 1974 de un grup de ofiţeri, nu a durat decât câteva zile şi a fost denunţat de preşedintele de atunci, cipriot grec. Dar în cursul acelei veri tragice, a fost operat un uriaş schimb de populaţii – peste 200.000 de ciprioţi greci care trăiau în nord au fost constrânşi să fugă în sud şi 60.000 de ciprioţi turci au făcut drumul invers, pentru a se instala în nord.
De atunci, autoritatea Republicii Cipru nu mai este exercitată de facto decât asupra a două treimi în sudul insulei, unde trăieşte comunitatea cipriotă greacă, în timp ce Republica Turcă a Ciprului de Nord (RTCN), un teritoriu autoproclamat şi recunoscut doar de Ankara, găzduieşte comunitatea cipriotă turcă. Această zonă ocupată, o ţară care nu există pentru comunitatea internaţională, rămâne tributară opţiunilor preşedintelui Erdogan, care negociază la rândul său, din martie, o reapropiere de UE.
Problema vizelor
Pentru moment, discuţiile între Uniunea Europeană şi Turcia se concentrează asupra ridicării vizelor pentru cetăţenii turci (prevăzută în principiu pentru sfârşitul lunii iunie). Dar în promisiunile europene, în schimbul unui control al fluxului migratoriu, există de asemenea şi redeschiderea negocierilor de aderare a Turciei la UE.
Şi, deşi nimeni nu o evocă pentru moment, nimic nu va fi posibil fără reglementarea „problemei cipriote“, care justifică în mod regulat ameninţările cu veto ale Republicii Cipru, membru UE din 2004 şi ostilă unei aderări a Turciei atâta vreme cât ocupă nordul insulei.
Sener Levent, redactorul-șef cipriot turc al cotidianului Afrika, instalat la Nicosia chiar în faţa palatului prezidenţial şi a ambasadei Turciei, declară că „Akinci are mâinile legate. Turcia conduce jocul. Or, ea consideră că Nordul îi aparţine şi este mai rău de la venirea lui Erdogan la putere“.
