Documente noi arată că dictatorul nazist a strâns echivalentul a sute de milioane de lire sterline, bani pe care i-a ţinut ascunşi de poporul german, relatează cotidianul britanic Dailymail, preluat de Mediafax. După moartea sa, s-a crezut că suma a dispărut complet împreună cu o colecţie de artă substanţială. Dar istoricii au reuşit acum să ia urma banilor prin documente despre taxe şi situaţii bancare. Potrivit acestora, Hitler ar fi ascuns 1,1 miliarde de mărci germane din acea perioadă, echivalentul a 4,5 miliarde de euro în prezent.
Hitler insista că discursurile sale publice îi aduceau sume mici de bani şi că nici măcar nu avea un cont în bancă. Dar un documentar recent explorează felul în care a făcut în secret o avere uriaşă. Astfel, liderul nazist a refuzat să plătească taxe, evitând plata a aproximativ 2.19 miliarde de euro înainte să adopte o lege care să îl scutească de plata impozitelor.
Cartea pe care a scris-o în închisoare, "Mein Kampf", a generat 1 milion de mărci germane pe an după ce Hitler a decretat ca un exemplar să ajungă la fiecare cuplu căsătorit, de plata căruia se ocupa guvernul.
Experţii mai susţin că dictatorul a scris un testament secret în dimineaţa zilei în care a murit, sperând să convingă poporul german să îi creadă afirmaţiile despre avere. În testament s-a prezentat ca fiind aproape lefter, scriind: "Ceea ce deţin eu aparţine, în măsura în care este de valoare, partidului".
În testament nu mai apare nicio menţiune despre averea lui, cu excepţia faptului că rudele sale urmau să primească destul "cât să menţină o viaţă simplă de clasă mijlocie".
Potrivit istoricului Chris Whetton, Hitler primea bani şi din drepturi de autor de fiecare dată când se vindea un timbru cu chipul său.