De luni, fostul dictator ciadian Hissene Habre, acuzat de crime contra umanităţii, este judecat la Dakar, primul proces al unui ex-președinte sub auspiciile Uniunii Africane.
Secolul trecut a debordat de regimuri criminale care au oprimat populaţii pentru motive disproporţio-nate, contrare moralei şi bunului simţ. Ciadul lui Hissene Habre (1982-1990) nu se abate de la astfel de exemple. Sub preşedinţia sa, zeci de mii de nevinovaţi au murit în închisori fără nici un proces, au fost agresate grupuri etnice, prizonierii de război au fost masacraţi, opozanţii au fost torturaţi. După o campanie înverşunată de peste două decenii contra impunităţii, supravieţuitorii, văduvele şi orfanii regimului Habre consideră că victoria lor este aproape. Habre este judecat astăzi la Dakar de primul tribunal creat de Uniunea Africană şi Senegal, ţara unde s-a refugiat după cădere – Camera Africană Extraordinară (EAC). El este acuzat de crime contra umanităţii, crime de război şi tortură. Şi totuşi Hissene Habre nu este arhetipul despotului megalomaniac. Era cunoscut ca un războinic curajos, diplomat la Sciences Po din Paris şi rebel înverşunat anti-libian.
Devenit preşedinte, a dezvoltat un anume gust pentru propria personalitate – bubu-uri cu propria efigie, cântece în onoarea lui, timbre poştale care îl reprezentau şi îi plăcea să le arate invitaţilor leul său domesticit. Unir, sau Uniunea naţională pentru independenţă şi revoluţie, era partid unic al regimului, prezidat de Habre şi vector al cultului personalităţii sale. Un mare număr dintre militanţii acestui partid erau principalii informatori ai organelor de represiune. Pentru plasarea sub dominaţia sa a sudului Ciadului, atunci animat de dorinţe de secesiune, regimul Habre nu a ezitat să folosească violenţa. Ansamblul organelor de represiune ale regimului au participat la haosul din 1982-1985 – numeroase cadre sudiste au fost eliminate, arestate, torturate, ţăranii executaţi, sate arse şi jefuite. Şi denunţarea acestei situaţii, chiar în particular, era un pretext pentru a fi arestat.
„Vânătorul de dictatori“
Procesul ex-preşedintelui ciadian Hissene Habre care se deschide în Senegal este ultima victorie a unui celebru avocat american care vânează foşti dictatori în întreaga lume: Reed Brody, unul dintre responsabilii ONG-ului Human Rights Watch, marea organizaţie americană de apărare a drepturilor omului. Între 1982 şi 1990, poporul ciadian a cunoscut ani de sânge şi teroare sub dictatura lui Hissene Habre. Alungat în 1990, s-a refugiat în Senegal. Urmărirea dictatorilor în justiţie pentru a da socoteală pentru atrocităţile, torturile şi crimele comise întâmpină numeroase obstacole, se împiedică de reticenţele unor guverne sau de cinismul comunităţii internaţionale.
Doar un pumn de oameni, între care Reed Brody, unul din liderii Human Rights Watch, vânează aceşti dictatori, adunând cu răbdare ani de zile mărturii ale victimelor, coordonând munca ONG-urilor şi practicând lobby-ul politic necesar. New York, Geneva, Dakar, N’Djamena, Bruxelles sunt escale ale lui Brody în lunga sa vânătoare a lui Habre. Începută în mai 2001, când Reed Brody, înconjurat de militari ciadieni, a urcat peronul unei clădiri coloniale abandonate din centrul N’Djamenei, cu ziduri murdare. Mergea printr-o mare de hârţoage. S-a aplecat, a luat o foaie, apoi alta şi, întorcând spatele soldaţilor, a strecurat în servietă un mănunchi de hârtii.
O picătură în raport cu munţii de documente din jurul său. Peste tot, solul era acoperit de fişe de poliţie, liste de prizonieri, rapoarte cu antetul Republicii Ciad – Direcţia de Documentare şi Securitate (DDS). Un oficial i-a propus să îi pună la dispoziţie documentele. Fără să ştie, Brody penetrase într-un edificiu altădată ultra-secret din capitala ciadiană, un vestigiu ameninţător din vremea regimului lui Hissene Habre. Human Rights Watch a început atunci analiza documentelor care au dezvăluit crimele dictatorului înlăturat în urmă cu aproape 11 ani de fostul său şef de Stat Major.
Timp de 16 ani, Reed Brody l-a vânat fără încetare pe Habre, care l-a numit „marele Manitu alb”, a adunat mii de mărturii şi documente incriminatoare. Iar cel care se credea în siguranţă în exilul aurit din Senegal va ajunge în faţa judecătorilor astăzi. La New York, pe o hartă din biroul său, avocatul prezintă fotografii ale altor ţinte – Mengistu (Etiopia), Rios Monti (Guatemala), Ali Abdallah Saleh (Yemen), Raul Cedras (Haiti), Ben Ali (Tunisia). Dar alţi lideri torţionari trăiesc liberi în impunitate.
Arhivele terorii
Arhivele poliţiei politice a regimului său, Direcţia de Documentare şi Securitate, teribila DSS, sunt pline de stigmatele dictaturii. În 2001, doi cercetători ai Human Rights Watch, Reed Brody şi Olivier Bercault, au reuşit să pună mâna la N’Djamena pe acest tezaur de informaţii – rapoarte de spionaj, liste de deţinuţi, certificate de deces, procese-verbale ale informatorilor, liste de agenţi ai DSS. Human Rights Watch, vârf de lance alături de partenerii săi ciadieni şi senegalezi, a analizat ani de zile aceste arhive ale ororii care dezvăluie amploarea crimelor perpetuate şi sistemul de opresiune. Unele motive ale arestărilor erau fie pentru acuzaţii de „agent de legătură al inamicului”, „spionaj pentru inamic” sau „terorist” , altele erau ridicole. Pe o listă a deţinuţilor din sediile DSS din 5 ianuarie 1985 figurează Sougui Biye, arestat în noiembrie 1984 pentru simplul motiv că „se pregătea să ia avionul pentru pelerinaj”, şi Ngama Rigobert, arestat în iulie 1983 pentru că „centrafricanul fusese găsit în posesia unei fotografii a lui Ghadafi la bordul maşinii”.
Dictatorul libian a fost inamicul numărul 1 al lui Habre. Războiul dus de Ciad contra ghidului libian până în 1988 era obsesia lui Habre care l-a determinat să restrângă considerabil libertăţile fundamentale ale poporului său, beneficiind în acelaşi timp de o susţinere masivă din partea Franţei şi a SUA. Şi orice persoană suspectată a fi pro-Libia putea să fie închisă.
Fuga cu miliarde
Într-un raport se arată că un anume Maurice Sicard a fost arestat la 23 ianuarie 1990 la N’Djamena pentru că „spunea că şeful statului a virat miliarde în conturi din străinătate”. Apoi, în timpul fugii din Ciad, Hissene Habre a fost suspectat că a golit seifurile Trezoreriei naţionale ciadiene. S-a alcătuit o comisie naţională de anchetă care a estimat că Habre subtilizase mai multe miliarde de franci CFA. O avere care i-a permis să ţeasă o puternică reţea de protecţie în Senegal, care l-a ţinut departe de justiţie timp de două decenii.
În pofida unei vieţi petrecută în sunetul armelor, Hissene Habre, omul deşertului, cultivă arta tăcerii. În perioada când era la putere, luările de cuvânt erau rare şi după ce și-a început exilul, în urmă cu 25 de ani, la Dakar, tăcerea bătrânului ciadian de 72 ani a devenit și mai grea, deşi victimele sale aşteaptă explicaţii, pentru a înţelege de ce acest strateg redutabil, naţionalist înverşunat, şef de război şi preşedinte nemilos le-a ruinat vieţile. Aceşti oameni distruşi, torturaţi sau familiile celor peste 40.000 de persoane asasinate sau decedate în detenţie potrivit unei comisii ciadiene de anchetă din 1992 – i-au jalonat viaţa de la rebeliunea sa în munţii Tibesti, la mijlocul anilor 1970, până la fuga din N’Djamena la 1 decembrie 1990. La 8 ani după ce intrase ca învingător, a fost alungat de o revoluţie venită din nord, condusă de unul din foştii săi apropiaţi, actualul preşedinte Idriss Deby. Se ştie că luni, astăzi, ca în toate zilele din ultimii ani, Habre nu se va exprima în public. El a făcut cunoscut prin avocaţii săi că va păstra tăcerea de fiecare dată când va fi forţat să iasă din celulă pentru a înfrunta judecătorii şi pe unele dintre victimele sale.
Omul din spatele torturilor
La 25 martie, un tribunal din Ciad a condamnat 20 de agenţi ai securităţii aflaţi în funcţie în perioada preşedinţiei lui Hissene Habre, sub acuzaţia de torturi şi omucideri. Printre ei, Saleh Younos, ex-şeful DSS, teribila poliţie politică a lui Habre. Zâmbitor şi senin, în contrast cu ororile pe care le-a comandat sau comis, într-un bubu elegant alb, Saleh Younos s-a prezentat la tribunalul din N’Djamena, unde şi-a demonstrat loialitatea față de fostul regim dictatorial Hissene Habre: „Dacă Ciadul există, este datorită oamenilor care s-au luptat contra Libiei” sau „Fără noi, nu aţi fi aici”.
Născut în 1949 la Faya-Largeau, în nordul Ciadului, acest poştaş de formaţie a devenit în 1983 primul director al Direcţiei de documentare şi securitate (DDS), poliţia politică a lui Habre, funcţie pe care a onorat-o cu zel până în 1987. Celebru pentru cruzimea sa şi recurgerea sistematică la tortură, Saleh Younos se afla şi în fruntea unui sistem care zdrobea disidenţii, torturaţi până la epuizare şi deţinuţi în condiţii înfiorătoare atunci când nu era prevăzută execuţia lor.
Comisia ciadiană de anchetă nu încetează să se întrebe cum un „copil al ţării a putut face atât de mult rău poporului”. Potrivit unui raport al Comisiei naţionale de anchetă, peste 54.000 de persoane au fost deţinute în cei opt ani de domnie a lui Habre şi peste 3.780 şi-au găsit moartea. Tortura era sistematică, la fel şi jefuirea caselor deţinuţilor, ale căror bunuri de valoare erau repartizate între înalţii funcţionari de la preşedinţia republicii.
În capitala ciadiană mulţi coboară încă vocea când trec prin faţa fostelor sedii ale sinistrei DSS, centre de tortură. 25 de ani după căderea lui Hissene Habre, înlăturat de actualul preşedinte Idriss Deby, şi în pofida atentatelor sângeroase ale islamiştilor nigerieni Boko Haram, care lovesc în prezent Ciadul, amintirea acelor ani negri bântuie încă ciadienii. Mărturiile celor care au reuşit să supraviețuiască temniţelor DDS sunt înspăimântătoare şi mulţi vor fi prezenţi la tribunal, în faţa şefului călăilor lor. La procesul de la Dakar vor fi reprezentate peste 4.000 de victime.
