Primarul din Köln a convocat o reuniune de urgenţă a autorităţilor oraşului după seria „scandaloasă“ de atacuri comise de Revelion contra femeilor, de bande de bărbaţi „aparent arabi şi nord-africani“.
Tâlhăriile şi agresiunile sexuale care au avut loc în noaptea de Anul Nou la Köln, Hamburg şi Stuttgart, aparent comise de peste 1.000 de persoane, despre care s-a speculat că ar fi imigranți, au îngrozit populaţia şi au pus autorităţile în stare de alertă maximă. Situaţia este explozivă, fiind de aşteptat ca mediile extremiste să reacţioneze. Poliţia germană studiază seria alarmantă de agresiuni sexuale contra femeilor care se aflau în stradă pentru a sărbători noul an în cele trei mari oraşe, din partea unor mari grupuri de bărbaţi „aparent arabi sau din Africa de Nord“. Autorităţile din Köln, statul Rhenania-de-Nord-Westphalia, au ţinut o reuniune de urgenţă după ce poliţia a descris un grup de circa 1.000 de bărbaţi, care s-au adunat în noaptea de Anul Nou în zona din jurul gării principale. Femeile au fost „vânate“ pe străzi, jefuite, pipăite, agresate sexual, li s-au smuls hainele. Poliţia din Hambureg a raportat incidente similare, la fel şi în Stuttgart, dar incomparabile cu amploarea celor din Köln. Poliţia din acest oraş a declarat că puţin după miezul nopţii au început să vină primele femei, unele în stare de şoc şi au descris cum au fost hărţuite sexual. Pentru zeci de femei, noaptea de Anul Nou s-a transformat în coşmar. Un ofiţer de poliţie a declarat presei locale că „am mers să căutăm femeile în mulţime, multe ţipau şi plângeau. Veştmintele intime le fuseseră smulse“. Wolfgang Albers, şeful poliţiei din Köln, a declarat la rândul său că: „crimele sexuale au avut loc la scară largă“ şi „este intolerabil că aceste infracţiuni au fost comise în centrul oraşului“.
Merkel cere aplicarea legii
Cancelarul german, Angela Merkel, a calificat atacurile „dezgustătoare“ şi a pledat pentru un răspuns dur al legii. Ea a sunat-o pe Henriette Reker, primarul Köln-ului, pentru a-şi exprima indignarea, şi a cerut autorităţilor să descopere autorii „cât de rapid posibil şi să-i pedepsească fără să ţină cont de originea lor“. Agenţii de poliţie iau în considerare că autorii şi-au organizat planul lor de atac şi susţin că majoritatea autorilor erau cunoscuţi de ei şi probabil că unii dintre ei sunt doritori de azil, dar nu este vorba despre noii sosiţi în Germania.
La Berlin, responsabilii politici şi-au multiplicat reacţiile, subiectul putând deveni exploziv în contextul actual al dezbaterii privind primirea refugiaţilor în Germania. Politicienii din toate partidele cer acţiune hotărâtă împotriva autorilor incidentelor „odioase şi inacceptabile“ din jurul gării din Köln, iar ministrul german de Interne, Thomas de Maiziere, a avertizat că „statul de drept nu trebuie să permită ca oamenii care sărbătoresc paşnic în oraşele noastre, să fie expuşi unor astfel de atacuri“. El a ţinut să sublinieze că participarea aparentă a persoanelor provenite din imigraţie la acţiune „nu înseamnă că trebuie asimilată întreaga masă de refugiaţi“.
Heiko Maas, ministrul de Justiţie al Germaniei, a condamnat atacul şi a cerut o mai bună protecţie a poliţiei în oraşele germane. „Aceste atacuri ignobile asupra femeilor nu vor fi tolerate. Aici este evident o dimensiune complet nouă a criminalităţii organizate“. Partidul de extremă dreapta NPD şi partidul populist de dreapra AfD încearcă să se folosească de situaţie pentru a ataca partidele tradiţionale asupra problemei refugiaţilor. Site-ul Spiegel Online a închis forumurile privind articolele sale asupra subiectului, din cauza marelui număr de comentarii insultătoare depuse de internauţi.
Germania este o ţară considerată sigură pentru femei, care pot ieşi singure şi noaptea în locuri din oraşe fără să fie deranjate. Anchetele de opinie demonstrează că numeroase femei germane sunt îngrijorate de consecinţele primirii a miilor de refugiaţi în ţara lor, în special privind subiectul sensibil al raporturilor între femei şi bărbaţi.
Biroul cancelarului Angela Merkel a fost închis ieri, iar poliţia a încercuit clădirea guvernamentală din centrul Berlinului pentru verificarea unui pachet suspect. Alte patru cutii poştale disn plastic au fost postate la intrare.