Un funcţionar consular român a fost bătut şi ameninţat cu moartea de către un conaţional, chiar în timpul serviciului, scrie Gazeta Românească. Incidentul s-a petrecut joi, 19 iunie, în interiorul Consulatului General al României din Barcelona.
Jurnaliştii de la Gazeta Românească prezintă marturia unei persoane care a fost prezentă în acel moment în Consulatul General al României la Barcelona: ,,în jur de ora 10 dimineaţa a intrat un bărbat în consulat şi fără niciun aviz, fără a se plânge de vreo problemă, s-a întreptat către funcţionarul consular, l-a lovit cu capul în faţă, iar apoi l-a luat la pumni. De faţă cu toată lumea…Imediat a venit şi doamna Geanina Boicu, Consul General, dar a fost şi ea ameninţată şi jignită". După venirea poliţiei spaniole, cetăţeanul român nu s-a liniştit. ,,De faţă cu poliţia spaniolă şi cu persoanele prezente în acel moment în clădirea consulatului, românul violent îl ameninţa pe funcţionar că îi va tăia capul dacă declară ceva împotriva lui".
Şi asta nu e tot. Martorul susţine că a doua zi a venit din nou la consulat ,,să facă presiuni să fie retrasă plângerea. Spunea că aşa e mai bine pentru toţi, să nu iasă mai rău. A lovit în uşi şi geamuri. Alerga după funcţionar să-l bată mai rău".
Ziariştii de la Gazeta Românească mai spun că de la Consulatul General al României la Barcelona nu li s-a dat niciun detaliu şi că au fost nevoiţi să solicitat o declaraţie oficială din partea Ministerului Afacerilor Externe. (sursa foto: gazetaromaneasca.com)