3.2 C
București
sâmbătă, 28 decembrie 2024
AcasăSpecialDoamna de Fier și Gorbaciov, simpatie la prima vedere. Documente secrete

Doamna de Fier și Gorbaciov, simpatie la prima vedere. Documente secrete

Ultimul lider al URSS, Mihail Gorbaciov, a reuşit să îi fie pe plac „Doamnei de Fier” Margaret Thatcher, în perioada în care aceasta era premier al Marii Britanii, încă de la prima lor întâlnire, la sfârşitul lui 1984, potrivit unor documente secrete care au fost desecretizate marţi, relatează AFP.

„Are o atitudine relativ deschisă şi inteligentă. Este amabil, are un anume şarm şi umor", i-a scris Margaret Thatcher preşedintelui american din perioada respectivă, Ronald Reagan, după o primă vizită a lui Gorbaciov în Marea Britanie în decembrie 1984, cu patru luni înainte de a deveni secretar general al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice, la 11 martie 1985.

"Consider fără nicio îndoială că este un bărbat cu care se pot face afaceri", a adăugat ea în scrisoare, reluând faimoasa frază rostită public la BBC după întâlnirea lor.

Fostul lider britanic, care a decedat în aprilie 2013, subliniază cu amuzament că Gorbaciov a părut debusolat de întrebările sale.

"În mod clar nu este obişnuit cu genul de întrebări la care l-am supus despre lucruri precum drepturile omului în Uniunea Sovietică", a remarcat ea.

Relaţiile bune dintre Thatcher şi Gorbaciov par să fi supravieţuit uneia dintre cele mai celebre dezertări din timpul Războiului Rece, cea a lui Oleg Gordievski, fost colonel în KGB care a fugit din Rusia în Marea Britanie în iulie 1985.

"Îmi amintesc discuţiile noastre … Vreau să cred că înţelegerea la care am ajuns privind problemele prioritare se va menţine", i-a scris Gorbaciov liderului britanic după câteva luni, felicitând-o la aniversarea din 12 octombrie 1985.

Aceste documente au fost publicate marţi de Arhivele Naţionale în virtutea regulii care permite publicarea documentelor secrete ale Guvernului după trei decenii.

Cele mai citite

Radu Drăgușin, gata să joace împotriva lui Wolves după accidentarea din meciul cu Nottingham!

Radu Drăgușin a ieșit accidentat în finalul partidei dintre Nottingham Forest și Tottenham, pierdută de londonezi cu 1-0, dar jurnaliștii englezi anunță că fundașul...

Trent Alexander-Arnold, tot mai aproape de despărțirea de Liverpool. „Vreau să joc la Real Madrid”

Trent Alexander-Arnold (26 de ani), fundașul dreapta al lui Liverpool, este hotărât să facă un pas important în cariera sa și le-a comunicat oficialilor...

„Este o onoare”: Vinicius Jr reacționează la declarațiile lui Cristiano Ronaldo despre Balonul de Aur

Vinicius Jr (24 de ani) a reacționat după ce Cristiano Ronaldo (39 de ani) a declarat că brazilianul ar fi meritat să câștige Balonul...
Ultima oră
Pe aceeași temă