1.4 C
București
sâmbătă, 28 decembrie 2024
AcasăSpecialDer Spiegel: Serviciile secrete germane au spionat obiective ale SUA şi ale...

Der Spiegel: Serviciile secrete germane au spionat obiective ale SUA şi ale unor ţări din Uniunea Europeană

Cotidianul german Der Spiegel a publicat, joi, un articol se afirmă că BND, serviciul german de informaţii, a spionat obiective ale Statelor Unite şi ale unor ţări partenere din cadrul Uniunii Europene. Astfel, potrivit surselor citate de Der Spiegel, BND, specializat în spionaj extern, a interceptat comunicaţiile a numeroase instituţii din Statele Unite şi din ţări membre ale Uniunii Europene, scrie Mediafax.

Printre instituţiile vizate au fost ambasada Franţei, misiuni diplomatice ale altor state europene şi chiar Departamentul de Stat american, dezvăluie ziarul Le Figaro. De asemenea, ar fi fost monitorizate obiective militare ale Statelor Unite. Practicile BND de interceptare a comunicaţiilor ţărilor partenere ar fi încetat abia în toamna anului 2013.

Pe fondul dezvăluirilor, Guvernul de la Berlin a sesizat joi seară Comisia pentru Informaţii din Bundestag, iar ministrul Justiţiei, Heiko Maas, a cerut implementarea unor „reglementări mai stricte” în activitatea BND. De asemenea, trebuie să ne asigurăm că aceste reglementări vor fi aplicate. Statul de drept şi libertăţile fundamentale nu se opresc la frontierele Germaniei„, a spus Maas într-un interviu acordat cotidianului Rheinische Post.

În toamna anului 2013, dezvăluiri despre interceptarea de către Agenţia americană pentru Siguranţa Naţională (NSA) a telefonului cancelarului Angela Merkel au tensionat relaţiile dintre Berlin şi Washington. „Spionajul între prieteni nu trebuie să existe„, reproşa Angela Merkel.

La începutul anului 2015, presa a dezvăluit că serviciile secrete germane au ajutat Agenţia americană pentru Siguranţa Naţională (NSA) să intercepteze comunicaţiile unor state europene.

 

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă