În Foreign Policy, Paul Miller, amintind că a prezis acum patru ani invazia rusă în Ucraina, revine şi anticipează că ţările baltice sunt ţinta viitoare a liderului de la Kremlin. Preşedintele rus, Vladimir Putin, este ocupat acum cu oprirea extinderii UE şi a NATO spre frontierele Rusiei, este ocupat cu susţinerea partidelor europene de extremă dreapta şi câştigarea prezidenţialelor din Franţa şi Germania, anul viitor. După care, va fi realizat visul său privind un Occident fracturat şi un câmp liber de acţiune în Europa.
Liderul de la Kremlin are un obiectiv clar, de mare strategie. Pentru el, expansiunea NATO este ameninţătoare şi Rusia este respinsă. Occidentul şi-a lărgit sfera de influenţă în detrimentul Rusiei şi acum Federaţia Rusă prevede represalii. Numai că majoritatea analiştilor consideră aşa ceva absurd, Putin nefiind motivat decât de calculul rece al interesului naţional.
Liderul rus crede că hegemonia Rusiei este necesară pentru securitatea şi destinul ei istoric. Putin – şi probabil cercul său interior de putere – nu este doar naţionalist. Kremlinul pare a fi atras de o formă particulară de naţionalism rus, infuzat cu religie, destin şi mesianism. În acest context, Rusia vrea să fie gardianul creştinismului ortodox şi are ca misiune protejarea şi extinderea acestuia.
O Rusie cu adevărat raţională nu ar vedea extinderea NATO şi a UE ca pe o ameninţare, pentru că ordinea liberală este deschisă şi inclusivă şi ar însemna în fapt creşterea securităţii şi prosperităţii Rusiei. Dar pentru Putin şi alţi ruşi care văd lumea prin prisma naţionalismului religios rus, Occidentul este în sine o ameninţare din cauza globalismului.
În această perspectivă, NATO nu este garantul benign al ordinii liberale în Europa, ci agentul ostil al Occidentului degenerat şi principalul obstacol în faţa grandorii ruse. Şi aşa, marea strategie a lui Putin vizează ruperea NATO, mai precis să lase fără sens articolul 5 al Alianţei Nord-Atlantice de asistenţă reciprocă cu efect demoralizator asupra membrilor săi.
„Cu tunurile pe NATO“
Putin a reuşit deja să erodeze credibilitatea NATO. Ultimele sale două „obiective“, Georgia şi Ucraina, nu sunt membre ale Alianţei, dar în 2008 au cerut explicit şi au fost asigurate public că vor fi primite în NATO: planuri de acţiune, foaia de drum pentru aderare. Rusia s-a opus şi ea clar şi public oricărei măsuri privind aderarea la NATO a celor două ţări şi apoi a procedat la invadarea lor. Invaziile Rusiei în Georgia şi Ucraina au creat teritorii contestate – Ossetia de Sud, Abhazia şi Crimeea – ocupate de soldaţii ruşi şi nici o ţară nu va adera vreodată la Alianţa militară, având o parte ocupată de Rusia.
În prezent, Putin dispune de un mediu internaţional mult mai favorabil de după sfârşitul Războiului Rece pentru a continua expansiunea rusă. Unitatea europeană este fisurată, membrii NATO pun în discuţie valoarea pactului de securitate mutuală.
Scenariul lovirii NATO
Autorul articolului arată că viitoarea etapă a lui Putin este mult mai periculoasă decât cele precedente, pentru că este susceptibil să se deplaseze în ţările baltice, care sunt membre NATO. El nu va trimite mari formaţiuni de soldaţi ruşi în uniformă la frontierele internaţionale, caz în care chiar cele mai prudente membre ale NATO nu vor putea ignora o invazie convenţională deschisă. În schimb, Putin va deschide o criză militarizată ambiguă utilizând confidenţiali apropiaţi, probabil în următorii doi ani.
Posibil, rusofonii letoni sau estonieni (un sfert din letoni şi din estonieni sunt etnici ruşi) vor începe revolte, protestând pentru drepturile lor, pretinzând că sunt persecutaţi şi vor cere o „protecţie internaţională“. Va apare un „Front popular bine înarmat şi bine antrenat pentru eliberarea ţărilor baltice ruse“. Câteva asasinate la înalt nivel şi bombardamente ar duce ţările baltice pe marginea războiului civil şi poate izbucni o insurecţie.
Arta războiului
Rusia va bloca toate rezoluţiile Consiliului de Securitate al ONU, dar va oferi serviciile sale unilaterale ca un pacificator. Consiliul Atlanticului de Nord se va reuni, Polonia va conduce efortul de invocare a articolului 5, declarând ţările baltice sub atac rus şi va ralia apărarea colectivă contra agresiunii ruse. Germanii şi francezii vor rezista şi lumea se va întoarce spre SUA pentru a vedea în ce mod se va înclina balanţa. Dacă Alianţa nu va invoca articolul 5, garanţia de securitate reciprocă a NATO va deveni golită de sens şi nici un membru al Alianţei nu va mai avea încredere în tratat pentru garantarea propriei apărări contra Rusiei în viitor.
Dacă Alianţa va invoca articolul 5, va echivala cu o declaraţie de război a Occidentului contra Rusiei. Şi atunci Trump va trebui să decidă dacă apărarea uneia din cele trei ţări baltice riscă declanşarea celui de-al treilea război mondial.
