Liderul de la Beijing privește cu mare atenție la ce se întâmplă în Ucraina și mai ales la reacția Occidentului față de agresiunea Rusiei. În funcție de acest răspuns, Xi Jinping va ști la ce să se aștepte în momentul în care China va decide să își pună în practică amenințările expansioniste în Asia. Iar ochii săi sunt ațintiți asupra Washingtonului.
Marele Joc este numele dat de istorici competiției strategice dintre Imperiul Britanic și Imperiul Rus pentru controlul Asiei Centrale. Acum, când se vorbește tot mai mult despre un nou război rece între Occident și Rusia, specialiștii în Asia vorbesc despre un nou Mare Joc, care, de această dată, se dispută la nivel global și care implică, inevitabil, China. Iar sub noul președinte, Xi Jinping, China s-ar putea să fie un actor mai periculos pe scena globală decât este Rusia lui Putin.
Nu a trecut neobservat faptul că prima vizită a lui Xi în calitate de președinte a făcut-o la Moscova, în martie 2013. Cei doi lideri împărtășesc multe în comun, de la ura și disprețul față de „imperialismul cultural” și sistemul democratic al Occidentului până la preferința pentru capitalismul de stat, ca alternativă la modelul economic liberal occidental. Dar ceea ce îi leagă pe acești doi președinți în mod special este naționalismul agresiv al amândurora. Putin, care a făcut celebra remarcă despre dezmembrarea URSS ca „cea mai mare catastrofă geopolitică a secolului al 20-lea”, a trecut la fapte în încercarea de refacere a Imperiului Rus prin anexarea Crimeii și destabilizarea Ucrainei. Dar dacă Putin pare un autocrat paranoic care își brutalizează și intimidează vecini, Xi este de două ori mai periculos.
Iredentismul chinez
Explozia economică a Chinei a fost însoțită de la început de exacerbarea naționalismului în rândul etniei Han, majoritară în China. Partidul Comunist a mizat pe naționalism pentru a justifica volta capitalistă a Chinei, iar astăzi China a devenit principala sursă de destabilizare în regiune. China revendică, desigur, Taiwanul, care nu are nici un plan de reunificare cu China continentală, dictatorială și coruptă. În ultimii ani, tensiunile dintre China și Japonia privind Arhipelagul Senkaku au crescut constant, ducând la confruntări aflate la limita conflictului deschis. În noiembrie, Beijingul a extins unilateral propria zonă de identificare aeriană peste întreaga Mare a Chinei de Est, până în spațiul aerian japonez, iar la Beijing presa chineză, considerată drept portavocea neoficială a punctelor de vedere ale Puterii, vorbește despre datoria guvernului de a revendica Insula Okinawa și întregul Arhipelag Ryukyu, pe temeiul că aceste insule au plătit în vechime tribut împăraților chinezi. Dacă tributul ar fi temeiul revendicărilor teritoriale și de reglementare a frontierelor internaționale, atunci inclusiv Mongolia și părți din Rusia ar trebui să revină Chinei, la fel cum, de exemplu, România (dar și Ungaria) ar trebui să aparțină Turciei. În Marea Galbenă au loc în permanență confruntări între vasele de pescuit chineze și paza de coastă sud-coreeană, iar în Marea Chinei de Sud lucrurile stau încă și mai rău. China ocupă în mod abuziv insule aparținând Filipinelor, a instalat platforme petroliere în Zona Economică Exclusivă a Vietnamului, determinând reacții violente antichineze ale populației vietnameze, revendică insule de la Indonezia și pretinde să-și extindă zona exclusivă până în apropierea coastei Malayeziei și Bruneiului. Desigur, tot acest expansionism agresiv în numele apărării de tentativa americană de îngrădire strategică a Chinei. Nu de îngrădire este vorba însă atunci când China face incursiuni militare în teritoriul indian, într-o porțiune din statul Arunchal Pradesh, pentru care cele două țări au purtat un război în 1967. Pe lângă ambițiile expansioniste ale Chinei lui Xi, Putin,cu Ucraina și Crimeea, face figură de Dalai Lama. De aceea, pentru Xi este important dacă Occidentul va reuși să aibă o poziție comună și fermă față de Rusia, dacă Statele Unite își vor asuma rolul de lider al lumii libere sau, dimpotrivă, dacă Putin va reuși în tipica sa manevră de tip Divide et Impera să îi joace pe aliați unii împotriva altora. Pentru China, lecția ucraineană va fi despre limitele propriilor ambiții imperiale și despre riscurile pe care le presupune. În Asia nu există un organism de felul NATO, care să formeze un bloc eficient de îngrădire a Chinei, dar Xi știe că americanii lucrează la strângerea legăturilor cu aliații din regiune. Interesul Chinei este, așadar, ca Putin să reușească în demersul său de a recâștiga controlul asupra Ucrainei și de aceea nu a condamnat nici anexarea Crimeii, nici doborârea avionului Malaysian Airlines, preferând în schimb să acuze Occidentul, prin intermediul presei, că dorește să își impună „opiniile” restului lumii.
Întoarcerea spre Asia a Rusiei
China are două mari interese în strângerea legăturilor cu Rusia. Energia, mai precis gazul, și relațiile militare, în condițiile în care, cu toată puterea sa economică și cu tot spionajul, China nu este capabilă să își producă propriile tehnologii militare de vârf. În luna mai, Putin s-a dus la Shanghai, unde a semnat cu Xi un acord în valoare de 450 de miliarde de dolari pentru construcția unei conducte care să livreze gaz rusesc Chinei. Negocierile au fost blocate timp de zece ani din cauza neînțelegerilor pe preț, dar contextul ucrainean a schimbat datele înțelegerii. Gazprom s-a opus acordului în trecut, argumentând că dat fiind costul ridicat al construcției conductei, la prețul pe care chinezii ar fi dispuși să îl plătească, ar ieși în pierdere. Putin a trecut însă peste obiecțiile Gazprom și a semnat acordul (încă o dovadă că Gazprom nu este decât o armă politică în mâinile Kremlinului) în schimbul unui influx masiv de dolari din China. La Moscova întoarcerea strategică spre China este încurajată pe temeiul că europenii vor căuta, ca urmare a crizei ucrainene, să își diversifice sursele de aprovizionare cu petrol și gaz, mai ales dacă americanii dau drumul la exporturile de hidrocarburi, în vreme ce China reprezintă o piață sigură pe termen lung, dar până când infrastructura de transport nu se va fi dezvoltat China nu este încă o alternativă la sumele plătite de europeni pentru gazul rusesc.
Apropo de dolar, atât Putin, cât și Xi împărtășesc aceeași aversiune față de dominația dolarului asupra economiei mondiale, privită, desigur, ca expresie a hegemoniei americane, și încearcă tot felul de manevre pentru a o reduce. Ultima dintre acestea, este decizia luată luna trecută la Fortaleza, de a crea, cu ajutorul Braziliei și Africii de Sud, Banca de Dezvoltare BRICS, care se dorește un rival la Banca Mondială.
Din punct de vedere militar, Rusia a decis deja anul trecut să vândă Chinei rachete antiaeriene sol-aer S-400 de ultimă generație, ceea ce conferă Chinei avantaj strategic în raport cu vecinii, mai ales cu Japonia, și a semnat un acord pentru vânzarea a 24 de avioane Suhoi-35. Acest acord este însă deocamdată suspendat, pentru că o parte din componentele Su-35 sunt fabricate de… ucraineni, care au decis să suspende colaborarea militară cu Rusia.
Pe de altă parte, strângerea relațiilor militare între Rusia și China creează un pilon de putere cvasi-indestructibil în Asia și, posibil, în alte părți ale lumii. Deja, acest lucru produce efecte. India, țară cu pretenții de mare putere, a cedat presiunilor Rusiei și intimidării Chinei și va fi admisă în luna septembrie în Organizația de Cooperare de la Shanghai (SCO), bloc ce-și propune să rivalizeze cu NATO. Cum în SCO nu există decât doi jucători majori – Rusia și China –, India va accepta un rol secundar. Ceea ce pot face aliații occidentali în acest caz este să joace inteligent Rusia împotriva Chinei, pentru că la un moment dat ambele vor revendica vioara întâi și nici una nu se împacă prea bine cu locul al doilea.
Intrarea Chinei în Europa
China are multe interese să strângă legăturile cu Rusia, dar asta nu înseamnă că nu poate rivaliza cu ea pentru influență. Sancțiunile impuse de Uniunea Europeană Rusiei deschid o neașteptată oportunitate pentru o intrare a Chinei pe piața europeană. Petrodolarii rusești ar putea foarte bine să fie înlocuiți cu dolarii comuniști chinezești. Primele tentative au fost deja realizate, unele cu succes. Una dintre ele privește chiar… Ucraina. Anul trecut China a semnat cu Ucraina un acord prin care închiriază un teren imens (aproximativ 5% din suprafața Ucrainei) pentru producție agricolă. Acordul a fost semnat cu regimul Ianukovici, dar nu există nici un motiv pentru care noua putere să renunțe la el. Ucraina se află într-o mare foame de bani, iar China într-o perpetuă foame, deci înțelegerea este reciproc avantajoasă.
Premierul ungar Viktor Orban a declarat la Băile Tușnad că „vremea democrațiilor liberale a trecut” și că Ungaria se orientează spre alte modele precum… Rusia, China și India, de ai spune că Orban e pe cale să scoată Ungaria din NATO și să adere la SCO. Există însă un motiv bun pentru această reorientare. Banii. Huawei dezvoltă deja un centru logistic uriaș în Ungaria, unde investește în industria chimică, aeroporturi și căi ferate.
Luna trecută, în drum spre Brazilia, Xi a făcut o escală. În Grecia, mai exact în Insula Rhodos. Ca să se relaxeze. În realitate, Xi, ca și prim-ministrul său, Li Keqiang, cu o lună înainte, încercau să curteze asiduu Atena cu oferte. Premiul cel mare îl reprezintă cele 67 de procente pe care statul elen le deține în Portul Pireu și care vor fi puse la bătaie pentru privatizare în urma înțelegerii cu troika FMI-Banca Mondială-UE. Grecia este, la rândul ei, în mare nevoie de bani și China are șanse bune să pună mâna la propriu pe o poartă de intrare în Europa.
Și mai există și alți doritori să facă frumos în fața Beijingului de dragul banilor, dovadă slugărnicia lui Victor Ponta față de același Li cu prilejul vizitei acestuia la București și dorința prim-ministrului român de a le da chinezilor tot ce poftesc, inclusiv controlul asupra sistemelor de informații securizate ale statului român.
Criza ucraineană va produce consecințe care nici măcar nu pot fi anticipate acum, dar este clar că Beijingul dorește să profite cât mai mult de ea.
