Negcierile la nivel tehnic dintre Guvernul de la Atena şi creditorii internaţionali vor începe, cel mai probabil, marţi, a afirmat ministrul elen al Muncii, Giorgos Katrougalos, informează Mediafax.
„Încă se lucrează la formatul viitoarelor negocieri”, a declarat Giorgos Katrougalos pentru postul tv Skai.
El a mai precizat că în cadrul Guvernului se discută despre modul în care se vor derula negocierile.
Conform oficialului guvernamental, negocierile la nivel tehnic cu reprezentanţii Grupului Bruxelles – Comisia Europeană, Banca Centrală Europeană şi Fondul Monetar Internaţional – ar urma să înceapă marţi.
Liderii zonei euro au ajuns, pe 13 iulie, la un acord cu partea elenă pentru negocierea unui al treilea program de asistenţă financiară, care să permită rămânerea Greciei în zona euro.
Grecia şi-a asigurat restructurarea datoriilor şi finanţarea pe termen mediu în cadrul unei pachet în valoare de 86 de miliarde de euro care va permite ţării să rămână în zona euro.
Grecia are o datorie totală de peste 320 de miliarde de euro, dintre care 65% către ţări din zona euro şi către FMI, iar 8,7% către Banca Centrală Europeană (BCE). Începând de la 1 iulie Grecia este, tehnic, în incapacitate de plăţi.
Negocierile care ar fi urmat să înceapă vineri la Atena pentru al treilea program de asistenţă financiară au fost amânate câteva zile, din raţiuni organizatorice. Potrivit unui oficial UE, creditorii internaţionali caută un loc sigur pentru discuţii.