Alegerile legislative de astăzi din Marea Britanie se anunţă ca cele mai indecise din ultimele patru decenii, potrivit ultimelor sondaje nici una din cele două mari formaţiuni, Partidul Conservator şi Partidul Laburist, nu par a fi în măsură să-şi asigure o majoritate în Camera Comunelor.
Conservatorii şi laburiştii se află la egalitate pentru legislativele de astăzi şi nu sunt singurii aflaţi în cursa pentru putere. Micile partide contează de acum ca „făcători de regi”. Cine va fi viitorul premier al Marii Britanii? Analiştii semnalează că alegătorii britanici sunt din ce în ce mai confuzi şi, ca urmare regatul britanic va avea astăzi un scrutin al cărui rezultat este incert. Bipartitismul care a dominat până acum este pe cale să fie spulberat sub presiunea micilor partide emergente.
Chiar dacă marile partide istorice, conservatorii aflaţi la putere şi laburiştii, rămân „greii” scrutinului, ele nu mai sunt acum doar două, devenind cinci care contează în desemnarea primului ministru, odată cu intrarea în cursa electorală a Partidului independantist scoţian (SNP, Scottish National Party), a UKIP, partid populist xenofob şi a liberal-democraţilor, aceşti „Lib-dems” care au obţinut deja de 57 locuri la ultimele alegeri din 2010, negociind cu preţ crescut ralierea lor la David Cameron şi impunându-şi prezenţa în guvern. Media britanică estima miercuri că singurul rezultat probabil va fi un „hung Parliament”, un Parlament blocat de absenţa unei majorităţi absolute cu temerea unei ţări dificil de guvernat. Ca atare, este vremea coaliţiilor şi deci a „faiseurs de roi”. Ar fi pentru a treia oară după al doilea război mondial, că Parlamentul britanic ar putea fi un „hung Parliament”.
Sistemul electoral nu s-a schimbat de patru secole. Modul scrutinului britanic este uninominal majoritar într-un singur tur pe modul „first past the post” – candidatul care obţine cele mai multe voturi câştigă miza. În Marea Britanie, candidatul care ajunge în frunte în primul tur câştigă circumscripţia chiar dacă nu obţine peste 50%.
Astăzi, sunt chemaţi la urne circa 48 de milioane de britanici în circumscripţiile lor pentru a alege 650 deputaţi ai Camerei Comunelor şi majoritatea cerută pentru a constitui un guvern este de 326 locuri. Britanicii sunt chemaţi la un scrutin foarte strâns şi purtător de bulversări profunde. Odată cu dispariţia bipartitismului despre care s-a crezut că este la fel de înrădăcinat ca şi monarhia, a venit vremea alianţelor, sinonim cu intense negocieri şi generatoare de instabilitate.
Europa, posibil „Brexit“
Scrutinul de astăzi mai relevă şi ameninţarea de a vedea ieşirea din Uniunea Europeană a unui Regat Unit în care există riscul imploziei, arată analiştii care reţin două certitudini – nici conservatorii, nici laburiştii, în declin după ce multă vreme au dominat peisajul politic, nu sunt în măsură să obţină majoritatea absolută în Camera Comunelor, şi postul de prim-ministru se joacă între doi politicieni, premierul care îşi încheie mandatul, conservatorul David Cameron, 48 ani, candidat pentru un al doilea mandat, şi şeful opoziţiei laburiste, Ed Miliband, 45 ani.
Cu riscul de a deveni mai slabi, Cameron şi Miliband vor trebui să abordeze alianţe mai mult sau mai puţin problematice cu una sau mai multe formaţiuni secundare, ceea ce înseamnă că nu pot lua decizii fără acceptul aliaţilor la guvernare. Liberal-democraţii, care ies după cinci ani de coaliţie care a funcţionat prost cu conservatorii, sunt susceptibili să reconducă mariajul lor făcut din raţiune sau să semneze o alianţă politică cu Laburiştii. Separatiştii scoţieni ai SNP, Plaid Cymru galez sau Verzii au în vedere şi ei o asociere de stânga.
Alegerile de azi introduc o altă mare incertitudine. În caz de victorie, Cameron a promis, sub presiunea euroscepticilor, că va organiza un referendum asupra menţinerii – sau nu – a ţării în UE, până în 2017. Pe termen lung se profilează un al doilea referendum cu sau fără cuplul laburişti-SNP, deja calificat drept „alianţa Frankenstein” de unele media. „Principalul obiectiv al SNP nu este de a contribui la un guvern stabil în Marea Britanie, ci de a obţine un alt referendum de independenţă”, explică Tony Travers, expert la London School of Economics (LSE).
Totul se adaugă perspectivei unui joc de masacru politic, David Cameron fiind pe un scaun ejectabil – „el va pleca dacă este învins” susţine Simon Hix, alt politolog al LSE. În ce îl priveşte pe Ed Miliband şi el va fi împins spre ieşire „dacă nu va reuşi să câştige alegerile după cinci ani de austeritate” conservatoare. Dilema stânga-dreapta şi cariera politică a lui Nick Clegg, şeful lib-dems se vor încheia brusc dacă este „decapitat” în circumscripţia sa din Sheffield.
La revedere bipartitism?
A trecut vremea anilor ’50 când 90% din alegători votau „Laburişti” sau „Conservatori”. La fel ca în alte ţări din Europa, electorii din Marea Britanie nu mai au încredere în partidele tradiţionale şi îşi dispersează voturile, sperând în realizarea promisiunilor economice ale candidaţilor. Laburiştii şi conservatorii vor avea mai puţine voturi – cel puţin două treimi – faţă de alegerile generale din 2010. La ascensiunea „Lib-dems” se adaugă cea a partidelor naţionaliste în Scoţia şi Ţara Galilor şi a două partide relativ noi, UKIP la dreapta şi Verzii la stânga. Potrivit analiştilor, „după alegeri, sistemul politic se fragmentează (…), ar fi emergenţa unei forme de bipartitism imperfect”. Cert este că SNP bulversează politica scoţiană şi UKIP zguduie politica britanică.
Conservatorii şi laburiştii s-au angajat să continue reducerea deficitului bugetar, dar nu în acelaşi ritm, aşa că oricare va fi câştigătorul de astăzi, cheltuielile publice vor continua să scadă. Conservatorii, conduşi de premierul David Cameron, şi laburiştii conduşi de Ed Miliband şi-au înmulţit promisiunile în încercarea de a convinge electorii şi ambii se află la egalitate, nici unul nereușind să obţină un avans semnificativ, într-un context general de neîncredere faţă de politicieni.
David Cameron cere alegătorilor să îl realeagă la Downing Street 10 pentru „a termina munca”. În dezbaterile dominate de economie, criza sistemului de sănătate, imigraţie şi Europa, Cameron s-a prevalat de o creştere-record şi un şomaj sub pragul de 6%. Laburiştii promit să aducă la „verde” conturile până în 2018-2019. Criticând intenţiile „extremiste” ale şefului guvernului şi Miliband a subliniat daunele colaterale ale austerităţii, accentuarea inegalităţilor, scăderea veniturilor clasei medii şi a prezentat un proiect de lege care vizează echilibrul bugetar, dar fără să ţină cont de investiţiile publice.
» Potrivit unui sondaj Guardian, peste trei britanici din patru sunt favorabili unui referendum asupra ieşirii sau nu a Marii Britanii din UE şi 46% ar vota în favoarea Brexit (a ieşirii).
