2.5 C
București
joi, 26 decembrie 2024
AcasăSpecialFOTO + VIDEO. După protestele de la Chișinău, au avut loc manifestații...

FOTO + VIDEO. După protestele de la Chișinău, au avut loc manifestații și în România. Peste 150 de persoane s-au adunat la Ambasada Republicii Moldova la București

Update 22.00: Circa 80 de studenți basarabeni au protestat, luni seara, în Piața Operei și în fața Consulatului Onorific al Republicii Moldova la Timișoara, exprimându-și nemulțumirea pentru modul în care au decurs alegerile prezidențiale din țara vecină, potrivit Agerpres.

„Suntem nemulțumiți de felul în care au decurs alegerile în Republica Moldova, de numărul insuficient de buletine de vot pe care le-am primit pentru Diaspora și mii de oameni care au străbătut sute de kilometru până la secția de votare nu au putut vota. Al doilea motiv de nemulțumire au fost fraudele care s-au făcut; avem și dovezi de fraude, când au inversat numărul de votanți, în procesul verbal apare un număr, iar pe site apare alt număr”, a declarat fostul președinte al Organizației Studenților Basarabeni din Timișoara și actual membru onorific al organizației, Radu Pascaru.

El a precizat că la Timișoara s-a putut vota și că a fost chiar un record față de anii precedenți, adunând în acest an 1.064 de votanți, iar buletinele de vot au fost suficiente.

Tinerii au pornit în jurul orei 19,00 din Complexul Studențesc spre Piața Operei, unde au protestat circa 15 minute, după care au pornit spre Consulatul Onorific al Republicii Moldova, unde au stat de vorbă cu consulul onorific Silviu Sofronie.

„I-am spus domnului consul onorific care este nemulțumirea noastră și ne-a întrebat dacă avem să-i înmânăm vreun document. Noi vom face o petiție pe care o vom semna cu toții și i-o vom trimite domniei sale ca să o înmâneze Ambasadei Republicii Moldova la București”, a menționat Radu Pascaru.

Studenții au scandat printre altele „Vrem dreptate, vrem alegeri repetate!” și „Alegeri fraudate”.

Protestul s-a încheiat după ora 20,00, fără incidente.

21.00: Protestele la Galați au durat aproximativ o oră, potrivit News.ro. Aproximativ o sută de persoane, majoritatea studenţi moldoveni, s-au strâns, luni seară, în Grădina Publică, din municipiul Galaţi.

Ei au scandat şi lozinci precum „Vrem alegeri repetate”, „Mai vrem o ţansă” şi „Vrem viitor fără Dodon”.

„Este o zi de doliu pentru studenţii basarabeni din Galaţi. Noi suntem nemulţumiţi de rezultatele alegerilor. Au fost fraudate, iar buletinele de vot insuficiente. Noi am ieşit afară pentru cei care sunt acasă, fiindcă noi suntem aici în Uniunea Europeană, dar ei ce o să facă? Acesta nu e un protest, e doar o adunare paşnică. Aşteptăm multe. Vreau un al treilea tur şi mai vreau ca cei de acasă să ne audă vocea şi să se schimbe ceva”, a spus Petronela, o studentă din Republica Moldova.

Grupului de tineri li s-au alăturat şi unii membri PMP, candidaţi la alegerile prezidenţiale din România, din 11 decembrie, între care Cătălin Cristache, liderul PMP Galaţi, primul pe listă la Camera Deputaţilor, şi Marius Stan, fostul primar al Galaţiului şi primul pe lista de la Senat.

20.30: Peste 150 de cetăţeni moldoveni protestează, luni seara, la Ambasada Republicii Moldova la Bucureşti faţă de modul în care au fost organizate alegerile şi pentru că sute de oameni nu au putut să îşi exercite dreptul de vot la secţiile din mai multe ambasade, inclusiv în România, potrivit Mediafax.

Tinerii sunt nemulţumiţi faţă de decizia autorităţilor de la Chişinău de a aloca doar 3.000 de buletine de vot pe fiecare secţie, situaţie care a făcut ca mulţi să nu poată vota.

Oamenii au scandat „Vrem să votăm!”, în condiţiile în care circa 70 de persoane nu au mai putut să îşi exercite dreptul constituţional în secţiile din Bucureşti. Buletinele de vot s-au terminat la Ambasada Republicii Moldova la Bucureşti duminică în jurul orei 19.00, cetăţenii moldoveni strânşi la coadă fiind îndrumaţi la secţia organizată în cadrul Consulatului Republicii Moldova la Bucureşti.

Doar că şi aici buletinele s-au epuizat înainte ca toţi oamenii aflaţi la rând să voteze.

Luni seara, ambasadorul Republicii Moldova la Bucureşti, Mihai Gribincea, a ieşit să discute cu protestatarii. „Eu am comentat situaţia de ieri. Am spus că ambasada a solicitat suplimentarea buletinelor de vot, lucru care nu a fost posibil pentru că legislaţia permite doar 3.000 de buletine pe secţie”, a declarat ambasadorul.

Întrebat de ce unele buletine de vot erau în limba rusă, ambasadorul Mihai Gribincea a afirmat că este vorba despre câte 50 de buletine de vot pe secţie. „În Moldova se tipăresc în două limbi pentru că se poate să fie cetăţeni moldoveni de etnie rusă care sunt în trecere prin Bucureşti. Eu sunt reprezentant al Rep. Moldova, dar sunt lucruri care nu ţin de competenţa mea. Am făcut tot posibilul să se voteze, dovadă că în primul tur au votat 9.300 de oameni, iar în al doilea au fost 16.000 de votanţi în România”, a replicat Mihai Gribincea.

La protestul de luni seara a fost prezent şi liderul unioniştilor, George Simion, cel care în urmă cu trei săptămâni a discutat cu liderii partidelor de la Bucureşti despre proiectul de Unire. Unii dintre participanţii la protest şi-au exprimat nemulţumirea faţă de mesajul dat luni după-amiază de preşedintele Klaus Iohannis, considerând că acesta nu ar fi trebuit să recunoască rezultatul alegerilor înainte ca acestea să fie validate.

20.05: Un flash-mob este organizat, luni seara, și la Ambasada Republicii Moldova la Paris, potrivit paginii de Facebook a evenimentului.

19.50: La Iași a fost organizat, luni după-amiază, un flash mob. Peste 30 de persoane s-au strâns în Piața Unirii din Iași, nemulțumiți de rezultatul alegerilor din Republica Moldova, potrivit Agerpres.

„Este zi de doliu. Astăzi a murit democrația în Republica Moldova. Ne dorim un al treilea tur, care să fie corect și cinstit, în turul trei să alegem președintele care să ne reprezinte pe noi, toți. Un al treilea tur s-ar putea întâmpla dacă s-ar contesta neregularitățile care au fost în scrutinul de ieri”, a declarat organizatorul protestului, Artur Bețcu.

O nemulțumire a protestatarilor vizează faptul că nu au fost distribuite mai multe buletine de vot în diaspora.

„Mereu am știut că Republica Moldova este o floare de latinitate, înfrățită cu neamul românesc, al cărei ideal va fi reunificarea, reîntregirea cu patria mamă. Odată cu Igor Dodon, cel puțin din spusele lui, se vor face reforme, adică revenirea la o limbă moldovenească, la o identitate moldovenească străină identității românești, revenire la ideile sovietice, la revitalizarea relațiilor cu Federația Rusă. Asta duce la o stagnare a Republicii Moldova, la un regres de 200 de ani”, a susținut unul dintre protestatari.

„Dacă șansa noastră pentru un viitor frumos, european, civilizat și prosper a fost epuizată noaptea trecută, mai avem Unirea. Oamenilor din diasporă li s-a încălcat dreptul de a vota, un drept constituțional. La Chișinău și în întreaga Republică Moldova au fost inversate rezultatele. Au fost foarte multe greșeli, foarte multe lucruri făcute intenționat ca să iasă un președinte care nu reprezintă interesul nostru național”, a opinat un alt protestatar.

„Dragi prieteni ai Unirii, dragi prieteni ai Basarabiei, dragi basarabeni!
Ne vedem în Piața Unirii să aprindem lumânări în memoria unei țări care a eșuat în existența sa, astăzi, forțele oligarhice din Republica Moldova au reușit să ne ducă înapoi în timp”, este mesajul postat de organizatorii evenimentului, pe pagina oficială.

Tinerii s-au adunat în cursul după-amiezii în Piaţa Unirii, din Iaşi, lângă statuia domnitorului Alexandru Ioan Cuza, ei purtând steaguri ale Republicii Moldova. Participanţii au scandat, printre altele, „Refuz, rezist, sunt anti-comunist”, „Ruşine, ruşine să vă fie”, „Basarabia e România” şi „Nu Dodon”, potrivit News.ro.

Tinerii au desfăşurat şi o pânză neagră de câţiva metri pătraţi, spunând că au adus-o „în semn de doliu faţă de ceea ce se întâmplă în Republica Moldova”.

Flash-mobul, care a durat câteva zeci de minute, a avut loc în urma mobilizării tinerilor moldoveni pe reţelele de socializare. Tinerii basarabeni din Iaşi au spus că se solidarizează cu colegii lor care protestează la Chişinău şi au anunţat că vor mai organiza astfel de acţiuni la Iaşi.

19.20: Un protest intitulat „Doliu pentru Basarabia” are loc, luni seara, la Galați.

„De astăzi, 14.11.2016, Basarabia intră în doliu.
Sunteți așteptați la ora 18:00 la fântâna arteziană din Grădina Publică pentru a aprinde o lumânare în semn de protest vis-a-vis de rezultatele alegerilor prezidențiale din Republica Moldova și modul de desfășurare al acestora”, se precizează pe pagina de Facebook a evenimentului.

19.00: Protestele la Chișinău s-au încheiat. Începând cu ora 19.00, sunt anunțate proteste în București, Iași și Galați.

„CEREM DEMISIA CONDUCERII CEC ȘI A MINISTRULUI DE EXTERNE. VREM SĂ VOTĂM.
Un număr mare de persoane nu au reușit să-și exercite dreptul de vot la cele două secții din București din cauza epuizării buletinelor de vot. Organizația Studenților Basarabeni din București își exprimă îngrijorarea față de algerile prezidențiale care au avut loc pe 13 noiembrie. Pe teritoriul României au fost deschise doar 11 secții de votare, dintre care două în București. Ne arătăm dezamăgirea față de incompetența instituțiilor de stat: Comisia Electorală Centrală și Ministerul Afacerilor Externe de la Chișinău în organizarea celui de-al doilea scrutin prezidențial. 6000 de buletine de vot pentru București n-au fost suficiente, basarabenii din București au mers în număr mare la cele două secții de votare.
În jurul orei 19:00 secţia de votare din cadrul Ambasadei Republicii Moldova la Bucureşti a fost închisă după terminarea buletinelor de vot. Astfel toți alegătorii au fost îndemnați să meargă să voteze la Consulatul Republicii Moldova din București. Imediat după ora 21.00, reprezentanţii Consulatului au anunţat că permit celor strânşi în faţa instituţiei să voteze, însă mai erau doar 120 de buletine de vot”, se precizează pe pagina de Facebook a protestului.

Până la această oră și-au anunțat participarea 136 de persoane. Alte 250 s-au arătat interesate să participe. Totodată, evenimentul a fost distribuit, pe Facebook, de 1.300 de persoane.

Și Organizația Studenților Basarabeni din România s-a arătat îngrijorată de modul de desfășurare a alegerilor prezidențiale.

„Organizația Studenților Basarabeni din București își exprimă îngrijorarea față de algerile prezidențiale care au avut loc pe 13 noiembrie. Pe teritoriul României au fost deschise doar 11 secții de votare, dintre care două în București. Ne arătăm dezamăgirea față de incompetența instituțiilor de stat: Comisia Electorală Centrală și Ministerul Afacerilor Externe de la Chișinău în organizarea celui de-al doilea scrutin prezidențial. 6000 de buletine de vot pentru București n-au fost suficiente, basarabenii din București au mers în număr mare la cele două secții de votare.
În jurul orei 19:00 secţia de votare din cadrul Ambasadei Republicii Moldova la Bucureşti a fost închisă după terminarea buletinelor de vot. Astfel toți alegătorii au fost îndemnați să meargă să voteze la Consulatul Republicii Moldova din București. Imediat după ora 21.00, reprezentanţii Consulatului au anunţat că permit celor strânşi în faţa instituţiei să voteze, însă mai erau doar 120 de buletine de vot”. 

18.20: La ora 17, 40, protestatarii continuau manifestațiile. Oamenii scandează în fața monumentului lui Ștefan cel mare „Jos Dodon”, potrivit Deschide.md.

17.30: Aproximativ 3.000 de persoane participă la protestul de la Chișinău, informează Deschide.md.

16.45: Candidatul Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS) la funcția de președinte al Republicii Moldova, Maia Sandu, care a pierdut scrutinul prezidențial de duminică în fața socialistului Igor Dodon, și-a manifestat solidaritatea față de tinerii care au ieșit în stradă pentru a contesta rezultatul alegerilor, potrivit Agerpres.

Sandu a declarat, luni, într-o conferință de presă, că sper ca protestele tinerilor să îi determine pe cei care au organizat defectuos al doilea tur al alegerilor prezidențiale să demisioneze. „Cetățenii au dreptul să își exprime punctul de vedere în raportul cu modul în care a fost organizate acestei alegeri și sper ca instituțiile statului să ia act de aceste lucruri și să se întâmple niște demisii acolo”, a afirmat candidata PAS.

14.20: Aproximativ 1.000 de tineri protestează, luni la amiază, în fața Guvernului Republicii Moldova, în semn de nemulțumire față de modul de organizare a celui de-al doilea tur de scrutin al alegerilor prezidențiale de duminică, dar și față de victoria socialistului Igor Dodon. 

„Unu-doi/ Socialiștii la gunoi”, „Anticipate!”, „Jos socialiștii!”, „Jos trădătorii de țară”, „Rușine!” au fost câteva dintre lozincile protestatarilor.


Organizaţia neguvernamentală ,,Onoare, Demnitate și Patrie” organizează luni, la ora 13,00, la Chişinău, un protest împotriva alegerii lui Igor Dodon în funcţia de preşedinte al Republicii Moldova, susţinând, pe pagina sa de Facebook, că scrutinul a fost fraudat. La manifestaţie şi-au anunţat prezenţa peste 34.000 de cetăţeni.

Demonstraţii vor avea loc şi în Bucureşti, Iaşi şi Galaţi. Începând cu ora 19.00, bucureştenii şi basarabenii sunt aşteptaţi la sediul Ambasadei Republicii Moldova, la ora 19.00. 

„Alegerile prezidențiale ale Turului II au fost fraudate! Protestăm! 14.11.2016, 13:00, PMAN! Să nu lăsăm mancurții să ne decidă viitorul! Împreună vom învinge!” este îndemnul postat pe evenimentul creat de ODIP pe reţeaua de socializare.

Organizatorii explică şi modul în care va decurge protestul:

1. Pașnic – fără arme, fără altercații cu poliția, fără scenarii gen 7 aprilie și distrugerea clădirilor.
2. Avem o revendicare clară pe care o vrem auzită – ALEGERI REPETATE FĂRĂ FRAUDE!
Se manifestă prin: scandări, bannere, pancarte, drapele, cântece – orice forma legală de protest.
3. Vom avea pânză tricolora imensă – să demonstrăm că prin fraudă nu ne poate fi ștearsă istoria, cultura, identitatea!
4. Tuturor li se vor oferi insigne tricolore care transmit același mesaj.
5. Se vor depune petiții către ambasadele partenerilor strategici ai RM – România, SUA, Germania, etc – prin care solicităm să nu recunoască aceste alegeri.

Un alt protest a avut loc duminică seara, când zeci de oameni au ieșit în stradă pentru a contesta modul în care autorităţile au organizat alegerile. Demonstranţii au pichetat sediul Comisiei Electorale Centrale, pe care o consideră vinovată de cozi şi de lipsa buletinelor de vot. Sute de moldoveni din Diaspora au stat la coadă ore întregi, dar nu au putut să-şi aleagă preşedintele. În multe secţii de vot din străinătate, inclusiv la Londra şi Bucureşti, buletinele de vot alocate s-au terminat.


Moldova a ales estul: Igor Dodon este noul președinte al țării. El își declarase victoria de câteva ore: Doamna Sandu, nu v-a ieșit acum, vă iese peste patru ani. Candidata pro-europeană a reclamat neregulile de la vot. Detalii aici.


Asociaţia Obştească ,,Onoare, Demnitate și Patrie”, este o asociaţie obştească neguvernamentală, apolitică, nonprofit, constituită prin libera manifestare a voinţei persoanelor asociate, cu scopul de a promova valorile naționale românești și de contribui la realizarea reîntregirii neamului românesc.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Cele mai citite

Casa din „Home Alone” a fost achiziționată chiar de Crăciun, la 7 luni după listare

Casa care a devenit un simbol al filmului „Home Alone/Singur acasă” și-a găsit un cumpărător, la doar câteva zile după sărbători, potrivit USA Today. Situată...

Donald Trump revine cu declarații provocatoare și sugerează posibilitatea anexării Canadei

În timp ce președintele Joe Biden a transmis un mesaj clasic de Crăciun, subliniind valorile „libertății, iubirii, bunătății și compasiunii”, Donald Trump a ales...

Simona Halep se retrage de la Auckland şi Openul Australiei

Simona Halep a anunțat că nu va participa la turneul WTA de la Auckland și la Openul Australiei, din cauza unor probleme medicale. Simona...
Ultima oră
Pe aceeași temă