Acordul Schengen privind circulaţia fără paşaport între cele mai multe state membre ale Uniunii Europene (UE) ar putea fi suspendat, a avertizat ministrul german de Interne Thomas de Maizière, potrivit Mediafax.
De Maizière a declarat vineri, pentru BBC, că el susţine Acordul Schengen, dar că acesta poate fi „în pericol”.
De asemenea, el a îndemnat Marea Britanie să accepte mai mulţi imigranţi.
Germania se aşteaptă să primească 800.000 de solicitanţi de azil numai anul acesta – cu mult mai mult decât alte state membre UE.
„Desigur, Marea Britanie are un rol special – nu este parte la Schengen”, a spus el. „Însă toate statele UE este necesar să fie mai conştiente de responsabilităţile pe care le au”, a îndemnat ministrul.
Din zona Schengen fac parte 26 de state europene, marea majoritate membre UE, care a abolit controalele la frontiere şi a introdus reguli comune cu privire la azil.
Însă de Maizière afirmă că zona Schengen este ameninţată din cauza ţărilor care eşuează să adere la principiul potrivit căruia responsabilitatea în procesarea solicitărilor revine ţării care a jucat cel mai important rol în intrarea solicitantului pe teritoriul UE.
Acest principiu este prevăzut de Regulamentul de la Dublin. Cei mai mulţi imigranţi ilegali care traversează Mediterana sosesc în Grecia şi Italia, ale căror autorităţi afirmă că nu pot face faţă acestui val. Mulţi imigranţi pornesc apoi către nord, prin zona Schengen, în speranţa să obţină azil altundeva în UE.
„Dacă nu respectă nimeni legea, atunci (zona) Schengen este în pericol. De aceea avem nevoie urgent de soluţii europene”, a subliniat ministrul german de Interne.
Thomas de Maizière a făcut aceste declaraţii în contextul a ceea ce un oficial UE a catalogat „cea mai dură criză a refugiaţilor de la al Doilea Rzboi Mondial” încoace.
Aproximaiv 340.000 de imigranţi au sosit în UE numai anul acesta, dintre care mulţi în ambarcaţiuni improvizate, periculoase, în Italia şi Grecia, a anunţat Agenţia europeană FRONTEX.
Poliţia macedoneană a utilizat vineri gaze lacrimogene împotriva unor imigranţi blocaţi la frontiera cu Grecia, care încercau să pătrundă în această ţară şi să-şi continue drumul către nord.