3.5 C
București
joi, 26 decembrie 2024
AcasăSpecialAccident la o mină din Turcia. Trei morți și 13 dispăruți

Accident la o mină din Turcia. Trei morți și 13 dispăruți

Cel puţin trei oameni au murit, iar alţi 13 sunt blocaţi după ce o alunecare de teren a blocat vineri accesul într-o mină de cupru din sud-estul Turciei, au anunţat autorităţile citate de Reuters, informează News.ro.

Proprietarul minei, Park Elektrik, a anunţat că ploile torenţiale care au afectat zona par să fie cauza alunecării de teren de la mina Madenkoy, din districtul Sirvan al provinciei Siirt.

Activitatea la mină a fost suspendată temporar, din cauza riscului de noi alunecări de teren, a anunţat compania într-un comunicat transmis Bursei din Istanbul.

Trupul neînsufleţit al unui muncitor a fost recuperat, iar alte două cadavre au fost localizate, potrivit guvernatorul provinciei Siirt.

Accidentele de muncă sunt destul de comune în Turcia. Dezvoltarea rapidă a economiei în ultimul deceniu a făcut ca standardele de siguranţă să fie încălcate de multe ori.

Cel mai grav accident minier din istoria Turciei a avut loc în mai 2014, când 301 mineri au murit într-o explozie din oraşul Soma, din vestul ţării.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Atac major al Rusiei asupra Ucrainei în dimineața de Crăciun: Rețele energetice și orașe vizate

În dimineața de Crăciun, Rusia a lansat un atac masiv asupra rețelei energetice și orașelor din estul Ucrainei, folosind rachete de croazieră și balistice,...

Marcel Ciolacu publică facturile pentru zborurile la Nisa. Premierul spune că și-a plătit „din banii lui” deplasările

Premierul Marcel Ciolacu a publicat, miercuri seară, un videoclip pe TikTok în care arată trei facturi despre care spune că sunt cele pentru zborurile...

SUA: Băncile mari dau în judecată Rezerva Federală pentru teste de rezistență controversate

Marți, băncile importante și grupurile de afaceri au intentat un proces împotriva Rezervei Federale (Fed), acuzând că testele anuale de rezistență aplicate marilor instituții...
Ultima oră
Pe aceeași temă