Potrivit unei anchete a jurnaliştilor britanici de la The Times, care citează emailuri interne ale angajaţilor, compania Aspen PharmaCare din Africa de Sud a ameninţat că distruge stocurile de medicamente sau le donează dacă autorităţile spaniole nu sunt de acord cu creşterea preţurilor.
Pentru a arăta că nu glumeşte, gigantul farmaceutic a refuzat să mai exporte în Spania cinci tipuri de medicamente, relatează Digi 24. Acest lucru i-a forţat pe bolnavi de cancer să cumpere din alte surse la preţ mult mai mare.
Aspen PharmaCare ar fi încercat aceaşi metodă agresivă de negociere cu autorităţile din mai multe state europene. Ca urmare a acestor presiuni, preţul unor medicamente produse de compania sud-africană au ajuns să coste, de exemplu pe piaţa britanică, şi de peste 10 ori mai mult.