Acţiunea angajaţilor penitenciarului din Constanţa are loc în cadrul celorlalte acţiuni de protest declanşate la nivel naţional de către Federaţia Sindicatelor din Administraţia Naţională a Penitenciarelor.
Potrivit unui comunicat de presă, aceştia vor condiţii de lucru mai bune, plata orelor suplimentare restante, stoparea împuternicirilor ilegale, eliminarea discriminărilor salariale.
Sindicaliștii cer condiţii de lucru mai bune, spunând că ministrul Justiţiei a promis acum 1 an standarde privind condiţiile de lucru in penitenciare si un plan multianual de investiţii, dar nu s-a ţinut de cuvânt. In schimb, bugetul pentru investiţii a fost redus la jumătate. De asemenea, cer plata orelor suplimentare restante. În continuare, spun ei, sunt peste 1 milion de ore suplimentare restante neplătite. „Ministrul Justiţiei s-a angajat acum 6 luni la ca reacţie la refuzul unor colegi de a intra in serviciu ca acestea vor fi plătite, dar nu s-a ţinut de cuvânt”, se arată în comunicat. Cer stoparea împuternicirilor ilegale, reluarea concursurilor pentru ocuparea funcţiilor de management superior si încetarea practicii de vasalizare prin împuterniciri, unele deja ilegale prin depăşirea limitei de 1 an permisa de lege.
Iată și alte solicitări: eliminarea discriminărilor salariale, aprobarea Statutului poliţistului de penitenciare, încetarea abuzului asupra pensionarilor („eliminarea din legislaţie a scamatoriei legislative prin care, începând cu 15 septembrie 2017, au fost reduse cu peste 30%, prin ordonanţă de urgenta, pensiile angajaţilor din penitenciare, poliţiştilor si militarilor”), plata integrală a orelor suplimentare curente