Curtea de Apel Constanța a decis că acesta nu se face vinovat de faptele de care este acuzat. Hânsă făcuse apel la o decizie a Judecătoriei Medgidia, care îl găsise vinovat și îl condamnase, inițial, la trei ani și jumătate de închisoare cu executare. Odată cu el, a făcut apel și Suliman Ecrem, fost viceprimar, dar și magistrații, care au considerat că pedeapsa este prea mică. „Înlătură dispozițiile referitoare la condamnarea inculpaților și obligarea la plata cheltuielilor judiciare către stat, respectiv desființarea actelor juridice.”, se arată în decizia Curții. Sentința este definitivă.
De unde a pornit dosarul
Dosarul în care a fost achitat astăzi de Curtea de Apel Constanța se referă la asfaltarea unor străzi. Parchetul a afirmat că Hânsă, viceprimarul său și mai mulți funcționari ar fi emis acte abuzive pentru asfaltarea unei străzi, stradă pe care deținea un teren o rudă a soției fostului primar. A fost achitat și fostul viceprimar Erem Suliman , care fusese condamnat pe fond la 2 ani și 8 luni de închisoare cu suspendare. Primarul spune că strada nu există în nomenclatorul primăriei, nomenclator care este aprobat de Guvern. „Fundătura Maxim Gorki”, așa cum apare de peste 100 de ori în rechizitoriu, nu apare ca atare și în actele primăriei. Procesul a durat patru ani. Întrebat cum comentează această perioadă, spune că i se pare că nu a existat nicio legătură între lumea reală, ce de acum patru ani, și justiție de atunci. Și mai spune că unii dintre cei care fac justiție în România sunt mai puțin liberi, mai prizonieri decât cei pe care îi condamnă. Ne-a mai dezvăluit că persoana care a instrumentat cazul a făcut nu mai puțin de 19 dosare în aceeași zi. După acest episod, aceasta a ajuns procuror DNA.
Condamnat în ultimele cinci minute
Gheorghe Hânsă a stat mai bine de un de zile în închisoare, într-un alt dosar. Procurorul acestui caz a spus l-a acuzat că a atribuit, începând cu anul 2005, mai multe contracte pentru livrarea de agregate de carieră către o societate aparținând unui apropiat al lui Tiberiu Hânsă, fiul primarului. Acesta se află încă în penitenciar, după ce i-a fost respinsă, de trei ori, eliberarea condiționată. Mai mult, firma contractată de Primărie a cumpărat o parte din piatră chiar de la Tiberiu Hânsă. A fost cercetat pentru conflict de interese și achitat în primă instanță. La apel însă, la ultima înfățișare, i s-a schimbat încadrarea juridică încadrat la delapidare. Spune că încadrarea s-a făcut pe ultima sută de metri și nu i s-a dat posibilitatea să se apere. Și judecătorul care l-a condamnat a fost avansat.
Condamnarea a venit cu numai o lună înainte de depunerea dosarelor pentru alegerile locale din 2016. Spune că, în sondajele realizare de adversarii politici de la PSD (el era membru PNL), avea peste 70%. Probabil avea dreptate, pentru că alegerile au fost câștigate de un liberal pe care el l-a numit, Liviu Negoiță, un cvasinecunoscut în oraș.
Gheorghe Hânsă mai are un dosar în lucru. Are timp liber. Acum scrie o carte despre familia sa, ale cărei rădăcini le-a găsit în Ardeal încă de acum 300 de ani. Își așteaptă fiul acasă și spune, încă, faptul că să fii primar este una dintre cele mai frumoase meserii din lume, pentru că nimic nu se compară cu bucuria de a construi, de exemplu, o creșă pentru copii.