Producătorii și comercianții de vinuri din Buzău, Bacău, Nemț și Vrancea sunt verificați de polițiștii de la Investigarea Fraudelor și inspectorii ANPC.
”Începând cu data de 23 octombrie, Direcţia de Investigare a Fraudelor – I.G.P.R. efectuează o acţiune pentru prevenirea şi descoperirea ilegalităţilor ce se comit în domeniul producerii şi comercializării vinurilor şi produselor viti-vinicole, în judeţele Buzău, Bacău, Neamţ și Vrancea.
Alături de cei 35 de poliţişti specializați in investigarea fraudelor, la acțiune participă 30 de inspectori ai Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor”, informează IGPR.
Pe parcursul acţiunii urmează să fie verificate 16 puncte de lucru ce aparțin a șapte agenţi economici. Echipele de control vor ridica probe şi contraprobe din sortimentele de vin produse sau comercializate de societaţile verificate în vederea analizării în laborator pentru stabilirea autenticităţii acestora.
De asemenea, se efectueză verificări cu privire la realitatea şi corectitudinea înregistrărilor financiar contabile referitoare la aprovizionarea cu materii prime şi materiale, în special struguri şi recipiente pentru ambalarea produselor finite. Totodată, sunt verificate stocurile de produse existente, precum şi beneficiarii mărfurilor comercializate.
În aceeaşi perioada, polițiștii Direcţiei de Investigare a Fraudelor și ai structurilor teritoriale vor continua verificările şi în alte judeţe, unde agenţii economici verificaţi ar fi comercializat vinuri şi produse viti – vinicole, în cauză existând suspiciunea rezonabilă că produsele comercializate ar fi fost falsificate.