4 C
București
vineri, 22 noiembrie 2024
AcasăSpecialTudor Chirilă îndeamnă electoratul să semneze listele pentru ca USR să candideze...

Tudor Chirilă îndeamnă electoratul să semneze listele pentru ca USR să candideze la alegerile parlamentare

Artistul Tudor Chirilă a publicat pe pagina sa de Facebook un mesaj prin care încurajează electoratul să ia iniţiativă, iar pe 11 decembrie să-şi exercite dreptul la vot cu atenţie şi responsabilitate. Solistul trupei Vama a condamnat activităţile şi strategiile celor două mari partide politice care s-au rotit la putere, propunând ca votanţii să se orienteze către alte formaţiuni cu o viziune politică proaspătă. .

În decembrie (11) ne pregătim de alegeri. De douăzeci de ani România a fost condusă dezastruos, iresponsabil și în batjocură de două mari partide care s-au rotit la putere. PSD, pe de-o parte, și PD, ulterior PDL, mai târziu PNL, pe de altă parte. Au mai fost diverși sateliți fără vreo miză reală în afara aceleia de a mai înclina balanța într-o direcție sau alta. De fapt, această "rivalitate" PSD-PNL nu a fost decât praf în ochii noștri pentru că interesele transpartinice, strângerile de mână subterane au consfințit un lucru limpede: o clasă politică, în marea ei majoritate, coruptă. Excepțiile n-au reușit decât să întărească regula corupției. Ba, la un moment dat, nici nu s-au mai obosit să se ascundă și s-au aliat pe față numindu-se USL.

Acum speră că o să uităm. Încet, încet oamenii s-au resemnat și au renunțat să mai voteze scârbiți de ideea că nu au cu cine. Genul ăsta de atitudine a făcut ca Firea să câștige primăria Bucureștiului și peste câteva luni să "greșească" de câteva milioane de euro umflând niște tabele cu echipamente destinate spitalelor. S-au sesizat consilierii USR, apoi niște ONG-uri și primăria a dat înapoi invocând erori de redactare.

Tudor Chirilă atrage atenţia asupra formaţiunii politice USR, sugerându-le cetăţenilor să semneze pentru ca aceştia să poată participa la alegerile parlamentare. Artistul şi-a motivat îndemnul prin faptul că nu mai vrea să vădă un parlament "plin de penali care se apără unii pe alții și care sfidează fără rușine".

Pe scurt, oamenii sunt la fel de scârbiți și consideră că nu au cu cine să voteze. Pe de altă parte există o formațiune care se chinuie să strângă semnături (nu să le falisifice) ca să poată candida la alegerile parlamentare. Sunt cei de la USR care au reușit să intre și în consiliile primăriilor. Marile partide s-au acoperit (de mult) cu legea care spune că orice nouă formațiune care vrea să fie eligibilă pentru locuri în parlament trebuie să strângă 200.000 de semnături. Dacă vrei să le aduni pe bune este foarte greu.

Fără să îndemn pe cineva să voteze cu USR, mi se pare că ACUM e momentul să ne folosim de puterea noastră pentru a schimba regulile jocului democratic. Cei care sunt scârbiți de veșnica ofertă de la alegeri pot schimba acest lucru. Poți să dai o semnătură ca USR să poată să candideze și, cine știe, poate că vom avea un parlament un pic mai curat. Cumva mi se pare că stă în puterea noastră să schimbăm măcar oferta electorală. Poți semna la corturile de prin oraș sau, dacă nu vrei să te deplasezi, poți tipări formularul de la link-ul de aici îl semnezi împreună cu familia sau prietenii tăi și îl trimiți la sediul USR.

Repet, nu vă îndemn să-i votați (oricum dacă nu strîng semnăturile nu prea aveți cum), ci zic să le dăm o șansă poate între timp (până la alegeri) o să-i convingă pe cei scârbiți de vot să se prezinte. Măcar să anuleze un buletin ca să nu mai voteze morții din nou.

Știu că o să se umple pagina de comentariile postacilor. M-am obișnuit. Nu, nu mă plătește Soros. Nu, nu sunt membru al vreunui partid și nici nu intenționez să fiu. Pur și simplu nu mai vreau să văd un parlament plin de penali care se apără unii pe alții și care ne sfidează fără rușine. Și mă gândeam că dacă îi ajutăm și pe alții să-și prezinte oferta poate se schimbă ceva. Și dacă nu ne conving până la alegeri, nu votăm.

Desigur putem sat cu mâinile în sân și să rămânem cu Oprea, Ponta, Ghiță, Blaga, Gorghiu, Dragnea și alții ca ei. Eu cred că merităm un pic mai mult.

 

Cele mai citite

Cod roșu de viscol și vânt puternic: traficul rutier afectat grav în mai multe județe din țară

Circulația rutieră este puternic afectată, vineri, în mai multe zone ale țării din cauza viscolului și vântului extrem. Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a...

ONG-urile cer politicienilor să protejeze facilitățile fiscale: „Ne temem pentru viitor”

Organizațiile non-profit din România au lansat un apel către clasa politică, solicitând o poziție publică și transparentă cu privire la legislația care sprijină sectorul...

Fost comandant-șef al Forțelor Armate ale Ucrainei: „Al Treilea Război Mondial a început deja”

Valerii Zalujnîi, fost comandant-șef al Forțelor Armate ale Ucrainei, a declarat că implicațiile directe ale aliaților Rusiei în războiul din Ucraina indică începutul celui...
Ultima oră
Pe aceeași temă