În Bulgaria, plaja dintre Burgas şi Sozopol este radiată cu uraniu. Nivelul de radiaţii este dublu pe un anumit sector de plajă din sudul ţării. Autorităţile bulgare dau vina pe deşeurile radioactive de la o mină de uraniu din apropiere, anunţă Novinite.com. Potrivit sursei citate de ziare.com, măsuratorile făcute în Goful Vromos de la Marea Neagră fac parte din programul anual de monitorizare a nivelului radiaţiilor.
La începutul lunii august, guvernatorul regional din Burgas, Konstantin Grebenarov, a dat un ordin prin care se interzicea accesul pe plajă între localităţile Burgas şi Sozopol. Decizia a fost luată după o consultare cu experţii în mediu.
Decizia lui Grebenarov i-a nemulţumit însă pe proprietarii de terenuri şi hoteluri din zonă. La rândul sau, ministrul Finanţelor, Simeon Djankov, a promis proprietarilor că se va efectua o a doua măsurătoare şi că ordinul va fi anulat, dacă nivelul de radiaţii se încadrează în limitele normale.