Bărbatul acuzat că şi-a ucis soţia într-un coafor din Iaşi, în decembrie anul trecut, iar apoi a încercat să se sinucidă, a ajuns în stare gravă la spital, după o nouă tentativă de suicid, petrecută la Penitenciarul de Maximă Siguranţă Iaşi, informează Mediafax.
Luni, Vasile Olaru, în vârstă de 41 de ani, a încercat să se sinucidă pentru a doua oară la Penitenciarul de Maximă Siguranţă din Iaşi, înghiţind mai multe pastile. Potrivit reprezentanţilor penitenciarului, bărbatul a fost transferat la Spitalul ”Sfântul Spiridon“ din Iaşi.
”Deţinutul a fost consultat de către medicul unităţii, fiind sub tratament psihiatric. Medicul a recomandat consultaţie de specialitate în cadrul Spitalul «Sfântul Spiridon». Starea pacientului nu a impus solicitarea unei maşini de salvare, transportul deţinutului fiind asigurat de unitatea de deţinere. La comiterea faptei, acesta a mai avut o tentativă autolitică, prin alte mijloace, iar de la încarcerarea în penitenciar beneficiază de asistenţă psihologică în regim individual“, a declarat, marţi, pentru corespondentul MEDIAFAX, Carmen Matei, comisar şef de penitenciare de la Penitenciarul de Maximă Siguranţă Iaşi.
Reprezentanţii Spitalului de Urgenţe ”Sfântul Spiridon“ din Iaşi au precizat că pacientul a fost adus la spital în stare gravă, cu o intoxicaţie medicamentoasă care dura deja de 12 ore.
”Pacientul transferat de la penitenciar a fost adus aproape în stare de comă. Pe fondul unei depresii severe, bărbatul a ingerat mai multe antidepresive combinate cu benzodiazepine. El este internat în la terapie intensivă, pe secţia de Toxicologie, cu prognostic pozitiv. Când a ajuns la noi era confuz şi răspundea la stimuli dureroşi“, a declarat marţi, pentru corespondentul MEDIAFAX, medicul Gabriel Perianu de la Unitatea de Primiri Urgenţe (UPU) a Spitalului ”Sfântul Spiridon“.
Bărbatul în vârstă de 41 de ani a intrat, la sfârşitul lunii decembrie 2013, în coaforul aflat la parterul Căminului studenţesc T17, de pe bulevardul Tudor Vladimirescu din Iaşi, unde lucra soţia sa, şi a înjunghiat-o pe aceasta de mai multe ori, după care a încercat să se sinucidă. Coodonatorul SMURD Iaşi, Diana Cimpoeşu, a declarat la momentul respectiv că echipajul medical care a ajuns la faţa locului a constatat că femeia avea plăgi multiple la gât şi abdomen şi era în stop cardio-respirator, încercându-se fără succes resuscitarea acesteia.