Cosmetic Plant, unul dintre cei mai cunoscuţi producători autohtoni de produse cosmetice, a găsit o modalitate inedită de a sprijini financiar o asociație care are grijă de copiii care fac dializă.
Astfel, sâmbătă, Cosmetic Plant va lua parte la cea de-a doua ediție a Crosului Divelor, eveniment ce va avea loc în Cluj-Napoca și care are ca scop strângerea de fonduri pentru Asociația pentru Solidaritate şi Empatie „Claudia Safta“. Astfel, în urma evenimentului, 20% din fondurile strânse prin taxa de participare vor fi donate asociației care se ocupă cu ocrotirea sănătății copiilor și tinerilor înscriși în program.
Beneficiarii direcției acestui eveniment sunt peste 50 de copii afectați de insuficiență renală cronică și care au nevoie constantă de medicamente și aparatură specifică pentru a-și continua tratamentele, în cele mai multe cazuri, vitale.
„Compania noastră a fost dintotdeauna un susținător al stilului de viață sănătos, iar posibilitatea de a aduce un zâmbet pe chipurile acestor copii defavorizați, ne-a motivat și mai mult decizia de a ne alătura acestui eveniment”, a declarat Susana Laszlo, director general al Cosmetic Plant.
Crosul Divelor este adresat, în exclusivitate, doamnelor și domnișoarelor din Cluj-Napoca. Crosul va avea loc în Parcul Sportiv Universitar „Prof. dr. Iuliu Hațieganu“, pe un traseu de doi sau cinci kilometri. Toate kit-urile de concurs disponibile inițial au fost rezervate, iar înscrierile la eveniment s-au închis.
„Suntem încântați de popularitatea de care se bucură acest eveniment caritabil și de sprijinul companiei Cosmetic Plant. La sfârșitul săptămânii am reușit să suplimentăm cu 50% numărul de locuri disponibile la cele două curse. Aproximativ 367 de alergătoare s-au înscris la Crosul Divelor powered by Cosmetic Plant și au achitat taxa de participare până vineri, dată la care am închis înscrierile. Le așteptăm cu mare drag, sâmbătă 7 martie, să participe la cros în ținuta recomandată: tutu-uri multicolore, coronițe de flori în păr și accesorii feminine. Așteptăm, de asemenea, și domnii la eveniment și îi încurajăm să susțină alergătoarele la linia de start-sosire“, a declarat Horațiu Morar, președintele Asociației Sportive „Runners Club“, organizatorul evenimentului.
Fiecare participantă va primi un kit de concurs care include cipul de cronometrare, numărul de concurs, medalia de participare și tricoul tehnic personalizat cu logo-ul Crosul Divelor powered by Cosmetic Plant, iar la final vor fi premiate primele trei alergătoare la fiecare probă. În plus, participantele sunt încurajate să poarte ținute primăvăratice și accesorii cât mai feminine. Cea mai creativă divă va primi un premiu-surpriză.
„Ne dorim ca femeile din Cluj să ni se alăture într-un număr cât mai mare, pentru a sprijini împreună cauza Asociației locale «Claudia Safta» și pentru a sărbători femininatea și spiritul sportiv într-un mod inedit. În plus, cu ocazia acestui eveniment, sperăm ca din ce în ce mai multe femei să integreze în ritualul lor zilnic de înfrumusețare, pe lângă cosmetice, și câteva minute de sport“, a mai spus Susana Laszlo.
Nu este pentru prima dată când diferiți actori economici sprijină asociația caritabilă ce are în grijă copiii care fac dializă. Hotelul Univers T sprijină, an de an, organizarea unei tabere prin intermediul căreia copiii au ocazia să își petreacă Revelionul într-o atmosferă sărbătorească. „Sprijinim această asociație din spirit de solidaritate cu cei aflați în nevoie. Copiii au fost absolut minunați și ne bucurăm că am reușit să ne implicăm în proiecte care le mai înseninează viața”, a spus directorul Univers T, Valentin Lungu.