2.2 C
București
sâmbătă, 28 decembrie 2024
AcasăSpecialVâlcov a vrut să-l denunțe pe deputatului PSD Bărbulescu. Tardiv. Bărbulescu l-a...

Vâlcov a vrut să-l denunțe pe deputatului PSD Bărbulescu. Tardiv. Bărbulescu l-a denunțat primul.

Senatorul Darius Vâlcov a încercat, la data de 1 aprilie, să-și îmbunătățească situația juridică, făcând un autodenunț, care poate fi interpretat și ca denunțare a activităților comerciale în care a fost implicat deputatul PSD Ionuț Daniel Bărbulescu, partenerul său de afaceri, deși avea și acesta interdicții, fiind parlamentar din 2008.

Tardiv, însă, pentru că deputatul Bărbulescu și soția acestuia i-au luat-o înainte.

 Înalta Curte a respins a doua solicitare de arestare  a senatorului Darius Vâlcov pentruefectuare de operaţiuni financiare, ca acte de comerţ ori încheierea de tranzacţii financiare, utilizând informaţiile obţinute în virtutea funcţiei, atribuţiei sau însărcinării sale când era ministru al Finanțelor.

E vorba de activitățile firmelor lui Vâlcov care funcționau pe numele altor persoane, care au făcut denunțuri.

În referatul procurorilor DNA figurează și detalierea unui autodenunț al senatorului Darius Vâlcov.

Redăm fragmentul din referat.

„VÂLCOV DARIUS BOGDAN a formulat un autodenunţ în care a precizat că în cursul anului 2012, după ce şi-a dat demisia din funcţia de primar, a avut o discuţie cu BĂRBULESCU DANIEL IONUT, BARBULESCU ANDRA LOREDANA, ŞUŞALĂ LUCIAN PETRUŢ, ŞUŞALĂ MIHAELA şi GUŞATU ANCA, despre înfiinţarea unor firme şi dezvoltarea afacerilor în funcţie de abilităţile fiecăruia.

În cadrul respectivelor discuţii, inculpatul le-a spus că îi poate împrumuta cu bani pentru a-i folosi în dezvoltarea afacerilor, dar în timp doreşte să îi fie returnaţi.

Cu privire la provenienţa banilor, inculpatul a  precizat că aceştia proveneau de la cele trei nunti şi un botez, dar şi din banii cash pe care îi avea în casă.

Tot atunci persoanele menţionate au propus inculpatului, iar acesta a acceptat, ca o parte din profitul obţinut să-i fie remis acestuia.

Cu ocazia audierii în calitate de suspect, VÂLCOV DARIUS BOGDAN  a recunoscut, în parte, anumite discuţii pe care le-a avut cu BĂRBULESCU DANIEL, BĂRBULESCU ANDRA LOREDANA şi ŞUŞALĂ LUCIAN PETRUŢ, dar le-a plasat în contextul unor sfaturi „prieteneşti” pe care le-a dat celor 3, în legătură cu înfiinţarea şi dezvoltarea unor afaceri. De asemenea, inculpatul nu a negat faptul că a remis sume de bani acestora, dar le-a justificat ca fiind împrumuturi, urmând ca banii să îi fie returnaţi de către aceştia pe măsură ce obţineau profit, iar la un moment dat să primească o cotă parte din afaceri. Totodată, inculpatul a recunoscut acuzaţiile care i-au fost aduse, în sensul că „societăţile pe care eu le-am împrumut şi la care urma să fiu beneficiar al unei cote părţi din profit, au desfăşurat activităţi comerciale, calitate în care eu eram incompatibil conform statului pe care îl aveam”.

Deputatul PSD Bărbulescu, avocat de profesie, s-a grăbit cu denunțul pentru a nu fi inculpat

Vâlcov a făcut degeaba autodenunțul-denunț pentru că înainte de asta  BĂRBULESCU ANDRA LOREDANA şi BĂRBULESCU DANIEL-IONUŢ  au făcut denunțuri și au predat procurorilor  un seif şi un colet, despre care aceştia au afirmat că aparţin inculpatului VÂLCOV DARIUS BOGDAN.

În urma desigilării, care a avut loc în data de 23.03.2015, în seif au fost identificate următoarele valori:

– 90.000 dolari;

– 1.323.850 lei;

– 3 lingouri de aur, în total 3 kilograme, iar în colet au fost identificate:

– un tablou cu ramă aurie, având pe spate aplicate 3 etichete cu următoarele menţiuni: „cornette de saint cyr 110810/35”, „cornette de saint cyr maison de ventes art  moderne 28 mars 2013”, „cornette de saint cyr maison de ventes 667”, iar pe ramă este aplicată o menţiune olografă indescifrabilă – „Renoir”, o etichetă cu menţiunea 1423, iar pe ramă este înscris numărul 1423;

– un tablou cu ramă auriu şi negru, protecţie din geam de sticlă, având pe spate aplicat un autocolant inscripţionat „TAJAN REF. 8551416 artiste Cocteau Vente Photo FF”, iar ambalajul în care se afla tabloul a avut aplicată o etichetă inscripţionată „LOT 4020JEAN COCTEAU (1889-1963), maşina de scris – creion pe hârtie/21X13,5 cm semnat, achiziţionat TAJAN PARIS Colecţie privată”;

– o pictură pe lemn, având aplicată pe spate o etichetă cu menţiunile „CUI RO 329292 J40 9274/1991”, iar ambalajul în  care se afla tabloul a avut aplicată o etichetă inscripţionată „LOT 3025 AUREL ACASANDREI (1939-2006) Roboţii-Ulei pe lemn/32X20,5 cm semnat, autentificat. Colecţie privată”.

Firmele prin care Vâlcov a făcut acte comerciale

Firmele înființate de Vâlcov, incă de pe vremea când era primar, apoi senator si ministru al Finanțelor,  pe numele partenerilor săi au fost:  CONTIS COMPANY,  CONTIS CONSULTING COMPANY S.R.L,  MILLENIUM TOPHOGRAFICA S.R.L,  Societatea Civilă de Avocaţi Ciobanu şi Asociaţii, ENERO PROD,  CITY HOTEL&LOUNGE S.R.L şi S.C. RUPIAH S.A. Prin aceste firme, Vâlcov a făcut   operaţiuni financiare, ca acte de comerţ prin intermediul persoanelor legal învestite în acest sens, incompatibile cu funcţiile deţinute, respectiv primar, senator, ministru şi a încheiat tranzacţii financiare, utilizând informaţiile obţinute în virtutea funcţiei, respectiv a achiziţionat, prin intermediul S.C. RUPIAH S.A., când deţinea funcţia de primar, un imobil situat în centrul istoric al municipiului Slatina, pe strada Lipscani, cunoscând faptul că în cursul anului următor respectiva stradă urma a fi reabilitată.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă