Aproximativ 50 de localnici din comuna Bârca, unde a copilărit Adrian Păunescu, au ajuns, duminică dimineaţă, în Capitală, pentru a-i aduce un ultim omagiu poetului, al cărui trup neînsufleţit este depus la Ateneul Român, informează Mediafax.
Potrivit primarului din Bîrca, Marin Popa, oamenii au plecat în noaptea de sâmbătă spre duminică spre Bucureşti, cu un autocar.
„Am venit la Bucureşti cu câte o lumânare s-o aprindem la capul maestrului nostru, cel care a luminat atâta lume. Vom merge cu dumnealui să-l conducem pe ultimul său drum în viaţa asta. Suntem trişti, dar ne consolăm cu gândul că opera maestrului Adrian Păunescu nu va muri niciodată”, a declarat primarul Marin Popa.
Sicriul cu trupul neînsufleţit al lui Adrian Păunescu , care s-a aflat până sâmbătă seara la sediul Uniunii Scriitorilor este depus la Ateneul Român, unde sute de persoane vin să îi aducă un ultim omagiu poetului.
Adrian Păunescu va fi înmormântat duminică, la ora 13.00, pe Aleea Scriitorilor din cimitirul Bellu din Capitală. Slujba de înmormântare, care va fi oficiată la Biserica Boteanu din Capitală va începe la ora 11:00.