Un cutremur cu magnitudinea de 3,1 grade pe scara Richter s-a produs, joi la prânz, în judeţul Buzău, la ora locală 13,43, potrivit Institutului Naţional pentru Fizica Pământului (INFP), citat de Agerpres.
Seismul a avut loc la o adâncime de 108 kilometri, iar localităţile cele mai apropiate de epicentru au fost: Covasna (40 km), Râmnicu Sărat (47 km), Focşani (51 km), Târgu Secuiesc (54 km) şi Buzău (57 km). Acesta este al doilea cutremur produs în cursul zilei de joi după ce dimineaţă, la ora 7,51, a avut loc tot în judeţul Buzău un seism cu magnitudinea de 2,8 grade.
În luna mai, în România au avut loc 7 cutremure, cu magnitudini cuprinse între 2,6 şi 3,6 grade pe scara Richter. În 2015, cel mai puternic seism a avut magnitudinea de 4,9 grade pe scara Richter şi s-a înregistrat în data de 29 martie, în judeţul Buzău.
Potrivit datelor INFP, cea mai importantă mişcare tectonică din România în ultimii ani a fost înregistrată în anul 2014, pe 22 noiembrie, când s-a produs un cutremur de 5,7 grade pe scara Richter, acesta fiind resimţit şi la Bucureşti.