1.8 C
București
sâmbătă, 28 decembrie 2024
AcasăSpecialUn caporal, prins pe un câmp din Cluj cu un pistol mitralieră...

Un caporal, prins pe un câmp din Cluj cu un pistol mitralieră şi cartuşe. Ce riscă militarul

Un caporal de la o unitate militară din Dej este cercetat pentru nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, după ce a fost prins de poliţişti pe un câmp din Cluj, cu un pistol mitralieră şi două cartuşe, informează Mediafax.

„Un caporal de la UM 01055 din Dej a fost prins de poliţişti, marţi seară, în localitatea Nima, având asupra sa, într-o geantă, un pistol mitralieră şi două cartuşe. Poliţiştii au fost sesizaţi prin numărul unic de urgenţă 112. Cazul a fost preluat de Parchetul Militar Cluj”, a declarat purtătorul de cuvânt al Diviziei 4 Infanterie „Gemina”, Dan Crişan.

Şeful Parchetului Militar Cluj, Viorel Siserman, a declarat, joi, că militarul este cercetat pentru nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor.

„Militarul riscă închisoare între 2 şi 7 ani”, a spus Siserman.

De asemenea, surse judiciare au precizat pentru Mediafax că şi o comisie constituită la nivelul unităţii militare cercetează împrejurările în care a avut loc incidentul.

„Militarul în cauză a fost depistat de poliţişti pe câmp, în zona unei stâne, iar ciobanul a fost cel care a sunat la 112. În urma incidentului, militarul şi-a dat demisia”, au spus sursele citate.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă