Premierul britanic Tony Blair a salutat sambata acordul la care au ajuns liderii europeni privind un proiect de tratat, apreciind ca reprezinta pentru Uniunea Europeana "o sansa de a merge inainte", informeaza AFP, preluata de Rompres.
Tony Blair s-a declarat increzator ca acest tratat, care urmeaza sa fie elaborat de conferinta interguvernamentala /CIG/ in a doua jumatate a anului, va fi relativ usor de realizat.
"Cel mai important este faptul ca ne permite sa progresam in directia unor lucruri care sunt in cele din urma mult mai importante", a declarat premierul britanic dupa ce liderii statelor membre ale Uniunii Europene, reuniti la Bruxelles, au reusit, in primele ore ale diminetii de sambata, sa ajunga la un acord care sa permita amendarea Tratatelor pe baza carora functioneaza in prezent UE.
"Aceasta ne da sansa de a ne concentra asupra unor probleme legate de economie, crima organizata, terorism, imigratie, aparare, schimbarea climei, mediul, energia, probleme care au intr-adevar importanta pentru cetatenii europeni", a subliniat responsabilul britanic.