Intr-un amplu articol dedicat Patriarhului Teoctist, publicatia britanica The Independent ii face un portret necrutator sefului Bisericii Ortodoxe Romane, numindu-l "un sustinator entuziast al regimului Ceausescu".
Patriarhul Teoctist, pe numele sau real, Toader Arapasu, s-a nascut la Tocileni, la 7 februarie 1915, si a intrat in randul clerului in 1935, luand numele de Teoctist. A fost hirotonisit preot in 1945, episcop de Arad intre 1962 si 1976, Mitropolit al Olteniei intre 1977-1986 si Patriarh al Romaniei intre 1986 – 2007. A murit la 30 iulie 2007.
Teoctist Arapasu, patriarhul BOR pentru mai mult de 20 de ani, a urmat traditia Bisericii Ortodoxe de "a se acomoda cu puterea dominanta". In calitate de patriarh in timpul ultimilor ani ai dictaturii lui Ceausescu, Teoctist, noteaza The Independent, "i-a inaltat dictatorului numeroase si aproape blasfemice imnuri de lauda". Dupa inlaturarea regimului Ceausescu in decembrie 1989, Teoctist a fost fortat sa demisioneze.
Desi putini din concetatenii sai s-au asteptat ca Teoctist sa i se opuna lui Ceausescu, patriarhul a fost in mod evident jenat dupa caderea vechiului regim de sustinerea entuziasta acordata dictatorului, pe care mai tarziu l-a asemuit cu regele Irod. Spre deosebire insa de restul ierarhiei preotesti, Teoctist si-a recunoscut partial vina, desi dupa cateva luni s-a simtit suficient de sigur pe sine pentru a-si relua atributiile, oferindu-si sprijinul pentru noul regim.
In perioada post-comunista, Teoctist a condus o Biserica doritoare sa isi restabileasca dominatia. Potrivit The Independent, BOR a sprijinit o lege, adoptata intr-un final, in luna decembrie a anului trecut, care a facut aproape imposibila castigarea de catre noile culte a unui statut pe deplin legal. De asemenea, BOR a adoptat o pozitie intoleranta fata de asezamintele de cult confiscate greco-catolicilor in momentul in care acest cult a fost interzis in perioada comunista. In pofida ostilitatii BOR fata de greco-catolicii din Romania, Teoctist l-a primit pe Papa Ioan Paul al II-lea la Bucuresti in mai 1999, Romania devenind astfel prima tara majoritar ortodoxa vizitata de fostul Papa. Teoctist a intors vizita Suveranului Pontif efectuand o vizita la Vatican in 2002.
Publicatia britanica noteaza ca reputatia lui Teoctist a fost subminata de scurgerile de informatii din ultimii ani din dosarele fostei Securitati. In dosarele Securitatii se indica faptul ca Teoctist s-a alaturat inainte de razboi Garzii de Fier fasciste, a luat parte in 1941 la vandalizarea unei sinagogi, a fost homosexual si informator pentru securitate, scrie The Independent.
The Independent remarca faptul ca, in pofida realizarilor sale, contributia sa la amplificarea cultului personalitatii care il inconjura pe Ceausescu a ramas cel mai bine in amintire. In 1983, aminteste The Independent, Teoctist a marcat cea de-a 65-a aniversare a lui Ceausescu intr-un articol de 5 pagini, publicat in revista Ortodoxia si intitulat simplu "Omagiu", continand laude extravagante. O inima intotdeauna deschisa catre nevoile, bucuriile si durerile tuturor, o minte clara indreptata spre culmile prosperitatii tarii si fiilor ei, o hotarare ferma de a atinge culmile bunastarii si pacii in tara si in strainatate, acestea au fost caracteristicile cu care a inzestrat Teoctist personalitatea iubitului si stimatului conducator.
Desi dupa standardele grotesti ale ultimilor ani ai regimului Ceausescu acest stil exagerat ar fi putut parea bland, Teoctist nu ar fi putut fi niciodata numit intr-o functie inalta in lipsa unor astfel de demonstratii publice de loialitate, apreciaza cotidianul britanic.
Se spune ca Teoctist a ravnit multa vreme dupa functia patriarh, insa norocul i-a suras in iulie 1986 dupa moartea patriarhului Iustinian. Desi Teoctist ar fi fost succesor firesc al patriarhului in calitate de Mitropolit al Moldovei si un candidat acceptat de autoritatile comuniste, unii au crezut ca varsta sa – avea deja 71 de ani – va fi in defavoarea sa. Cu toate acestea, la 9 noiembrie, Colegiul Electoral al Sinodului BOR l-a ales in mod corect sa ii succeada lui Iustinian, fiind inscaunat drept al cincilea patriarh, o saptamana mai tarziu.
Dupa alegerea sa, Teoctist l-a omagiat pe Ceausescu in paginile cotidianului PCR – Scanteia.
Teoctist a laudat creativitatea conducatorului "pusa in slujba progresului neintrerupt si a fericirii intregului popor", exprimandu-si "recunostinta speciala si aprecierea adanca pentru conditiile de libertate religioasa deplina in care isi desfasoara activitatile BOR si alte confesiuni religioase din tara".
Aceasta declaratie si altele similare cu greu l-ar fi putut face drag in ochii indelung incercatilor romani, care indurau saracia si represiunea, in ultimii ani paranoici ai lui Ceausescu. In acea perioada, dictatorul urmarea ambitiosul plan de a remodela centrul Bucurestiului si care presupunea distrugerea inutila a bisericilor si a cartierelor rezidentiale pentru a construi monumente grandioase pentru megalomania sa. Teoctist nu a facut atunci nici o declaratie publica impotriva politicii guvernamentale.
De asemenea, Patriarhul a fost obligat, asemenea altor lideri importanti ai bisericii romane, sa raspandeasca in jurul lumii mesajul fals ca guvernul permitea o libertate religioasa deplina si sa nege relatarile despre persecutii. In cadrul conferintei interconfesionale desfasurata la Bucuresti in august 1989, Teoctist a subliniat "libertatea religioasa de care s-au bucurat toate confesiunile religioase in Romania in ultimii 45 de ani in cadrul careia ele isi puteau desfasura nestingherite activitatile".
Potrivit The Independent, in calitate de biserica "de stat" intr-un stat ateu, BOR era mai controlata, dar mai putin persecutata decat ale confesiuni religioase. Cu toate acestea, pana si Teoctist trebuie sa se fi simtit stanjenit sa faca astfel de remarci pe care le stia false intr-un moment in care atentia lumii era din ce in ce mai atrasa de situatia abisala a drepturilor omului in timpul regimului Ceausescu.
Dupa rasturnarea lui Ceausescu in decembrie 1989, Teoctist si-a recunoscut o parte din vina, declarand insa ca a facut tot ceea ce a putut pentru a se opune politicii guvernului. Patriarhul a respins ferm acuzatiile de colaborare cu securitatea, sustinand ca "a aparat pur si simplu credinta impotriva comunismului". Teoctist a declarat ca a incercat timp de trei ani sa obtina o intalnire cu Ceausescu in care sa discute despre problemele bisericii, insa i s-a spus intotdeauna ca dictatorul era prea ocupat.
Dupa masacrul demonstrantilor de la Timisoara, in timpul primelor zile ale revoltei impotriva vechiului regim, Teoctist a sustinut ca era pe punctul de a trimite o telegrama lui Ceausescu in care sa ii ceara incetarea varsarii de sange, cand a auzit ca dictatorul a fugit. Romanii au fost insa sceptici in fata acestor declaratii nedemonstrabile, desi multi au crezut ca Biserica nu a facut compromisuri in chestiuni legate de credinta. Daca Biserica nu si-ar fi demonstrat loialitatea fata de regimul Ceausescu, s-au gandit multi, ea ar fi fost distrusa fara crutare.
Cu toate acestea, la cateva zile dupa rasturnarea lui Ceausescu, numarul vocilor, conduse de un grup de studenti la teologie si de seminaristi, care cereau demisia Patriarhului s-au intensificat, iar recent numitul ministru al culturii (n.r. 28 dec 1989 – 16 oct. 1991), Andrei Plesu, l-a invitat public pe Teoctist sa se retraga la o manastire. Patriarhul a cedat presiunilor si a demisionat.
Peste doar trei luni, in aprilie 1990, Sfantul Sinod al BOR a votat insa reinstalarea sa, la presupusa cerere a multor preoti si credinciosi. Sinodul a sustinut ca Teoctist s-a reintors in functie, fara sa fi demisionat in ianuarie, retragerea sa temporara fiind motivata de starea sanatatii.
Pana in aprilie, noteaza The Independent, Frontul Salvarii Nationale, alcatuit in majoritate de fosti comunisti, controla ferm scena politica de la Bucuresti, iar BOR ii oferise sprijinul total. Biserica isi reasumase rolul de biserica de stat, pozitie pe care ocupase in timpul regimului fascist din timpul razboiului si, in mod paradoxal, in timpul regimului anti-religios comunist.
Un singur episcop a demisionat in urma acuzatiilor de colaborare cu regimul Ceausescu, dar si el, asemenea lui Teoctist, si-a reluat ulterior atributiile. Nu a existat nici o reinnoire pe parcurs a conducerii BOR.
Criticile la adresa ierarhiei Bisericii au izbucnit dupa cristalizarea opozitiei fata de Frontul Salvarii Nationale. In aprilie 1991, demonstrantii anti-comunisti, deveniti o trasatura a Bucurestiului, au inceput sa strige "Jos cu patriarhul!". Ei au fost infuriati de o scrisoare adresata de Teoctist preotilor, calugarilor si mirenilor, in care li se cerea acestora sa sprijine activ Frontul Salvarii Nationale si sa stranga donatii in sprijinul acestuia.
De la recunoasterea sa in 1986 in calitate de "religie dominanta a statului roman", BOR a trebuit sa isi demonstreze loialitatea fata de conducatorii tarii. Patriarhul Teoctist a continuat credincios acest rol intre 1986 si 1989 in timpul regimului Ceausescu si de la finalul lui 1989, in timpul Frontului Salvarii Nationale si al succesorilor sai.
