Trei bărbați, doi români și un italian, sunt suspectați că au provocat explozia produsă, în luna septembrie, într-o garsonieră din municipiul Suceava, unul dintre bărbați suferind mai multe arsuri și murind ulterior la un spital din București, relatează Mediafax.
Potrivit Poliţiei Judeţene Suceava, în urma cercetărilor privind incendierea unei garsoniere de pe strada Dimitrie Cantemir din municipiul Suceava în noaptea de 20 spre 21 septembrie au fost stabiliţi trei suspecţi, un cetăţean italian de 63 de ani, un bărbat de 29 de ani din judeţul Constanţa şi un bărbat de 32 de ani din judeţul Ilfov.
Citește și: UPDATE: Explozie într-un bloc de locuinţe la Suceava
Poliţiştii au stabilit că pe fondul unor neînţelegeri mai vechi între italian şi o femeie de 45 de ani din Suceava, italianul a mers împreună cu ceilalţi doi bărbaţi la blocul unde aceasta avea o garsonieră. Aici, bărbatul din Ilfov a aşezat pe peretele exterior al blocului o scară telescopică, urcând până în dreptul geamului garsonierei, iar în împrejurări încă neelucidate, ca urmare a acumulărilor de gaze din interior provenite de la butelia aragazului, s-a produs o explozie.
Bărbatul respectiv a suferit arsuri, dar cu ajutorul celorlalţi doi a părăsit zona, plecând toţi trei spre Bucureşti.
Din cauza stării grave în care se afla bărbatul rănit, acesta a fost transportat la spital, însă după câteva ore a murit. La internare, bărbatul rănit a prezentat altă situaţie privind cauza arsurilor decât cea reală.
Poliţiştii continuă cercetările pentru a stabili motivului prezenţei celor trei la locuinţa femeii din Suceava când s-a produs incendiul.
O explozie urmată de un incendiu a avut loc în noaptea de 20 spre 21 septembrie la un bloc de locuinţe din municipiului Suceava, pompierii stabilind, în urma cercetărilor, că deflagrația a fost provocată intenţionat.
Explozia s-a produs într-o garsonieră situată la al doilea etaj al unui bloc de locuinţe din municipiul Suceava. Pentru stingerea focului au intervenit pompierii militari cu cinci autospeciale. La sosirea pompierilor, incendiul era puternic, fiind degajate cantităţi mari de fum şi gaze toxice, iar din această cauză mai multe persoane cereau ajutor de la geamurile locuinţelor. Aceştia au fost salvaţi de către pompierii militari, care au intervenit cu scări culisante şi o autoscară mecanică, în timp ce locatarii de la parter şi de la primul etaj, aproximativ 15 persoane, au reuşit să iasă din clădire înaintea sosirii militarilor.
Un tânăr de 16 ani şi două femei de 22, respectiv 71 de ani au fost transportați la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean Suceava.