Primarul comunei sucevene Ulma, Petru Marocico, reţinut de DIICOT Suceava în urma celor 70 de percheziţii făcute în dosarul de trafic de ţigări cu prejudiciu de 3,5 milioane de euro, este cercetat sub control judiciar, relatează Mediafax.
Tribunalul Suceava s-a pronunţat, miercuri, în privinţa propunerilor de arestare preventivă făcute de DIICOT Suceava pentru 29 de persoane reţinute, luni, pentru implicare într-o grupare de trafic şi contrabandă cu ţigări.
Astfel, instanţa a dispus arestarea preventivă a şase persoane, a instituit măsura controlului judiciar faţă de alte şapte persoane, între care şi primarul comunei sucevene Ulma, Petru Marocico, fost poliţist de frontieră şi primar independent din 2012, şi a respins cererile pentru restul de 16 învinuiţi.
Poliţiştii şi procurorii DIICOT Suceava au făcut, luni, 70 de percheziţii în Bucureşti şi nouă judeţe, la peste 40 de traficanţi de ţigări, care ar fi produs un prejudiciu de peste 3,5 milioane de euro, contrabandiştii fiind organizaţi în trei grupări constituite în muncipiul Fălticeni.
Citeşte şi: Percheziții DIICOT, într-un dosar de contrabandă cu țigări
Anchetatorii au făcut percheziţii în 56 de imobile din județul Suceava, trei din Covasna, câte două din Harghita, Brașov și Ilfov și câte unul din Bacău, Vrancea, Mureș, Prahova și din București, în urma acestora fiind ridicate sumele de 1.950 de euro, 41.397 de lei, 9.980 de pachete cu ţigări, 13 autoturisme, 100 de litri de alcool, 100 de telefoane mobile şi 68 de cartele SIM, un laptop, o tabletă, o puşcă cu aer comprimat, precum şi mai multe documente contabile.
Anchetatorii au stabilit că, în perioada 2012-2014, în municipiul Fălticeni și în zona limitrofă au fost constituite trei grupări infracționale care s-au ocupat de contrabandă cu ţigări. Unul dintre grupurile infracționale organizate ar fi desfășurat activități infracționale și cu țigarete de proveniență comunitară, adică din Grecia, care au fost introduse pe teritoriul României prin Punctul de Trecere a Frontierei Giurgiu.
Liderii grupurilor infracţionale organizate ar fi coordonat achiziţionarea de ţigări de contrabandă de la furnizorii din judeţul Suceava, care îşi au domiciliile în zona adiacentă frontierei româno-ucrainene. Ulterior, membrii grupurilor infracţionale ar fi găsit cumpărători în judeţele Harghita, Covasna, Bacău, Vrancea, Braşov, Mureş, Prahova şi municipiul Bucureşti, care ar fi sprijinit grupul infracţional organizat prin asigurarea pieţei de desfacere a ţigărilor provenite din contrabandă.
Anchetatorii susţin că transporturile cu ţigări se făceau între orele 18.00 şi 08.00, pe drumuri puţin circulate, persoanele care asigurau traseul de deplasare luând măsuri de contrafilaj pentru a afla dacă transportul este supravegheat de poliţişti. Autoutilitarele folosite la transportul ţigărilor aveau locaşuri special amenajate pentru ascunderea ţigărilor.
Beneficiarii ţigărilor achitau către liderii grupului infracţional organizat sumele de bani reprezentând contravaloarea acestora fie prin intermediul persoanelor trimise în momentul livrării ţigărilor, fie folosind sisteme de transfer din cadrul staţiilor de carburanţi, apelându-se pentru trimiterea/ridicarea banilor la diverse persoane pentru a ascunde expeditorul sau destinatarul real al acestor sume de bani.
Prejudiciul creat prin sustragerea de la plata taxelor şi accizelor datorate bugetului de stat este în valoare de peste 3,5 milioane de euro, susţine DIICOT.