25.4 C
București
marți, 25 iunie 2024
AcasăSpecialSRI: România a devenit ţinta unor atacuri cibernetice

SRI: România a devenit ţinta unor atacuri cibernetice

Serviciul Român de Informaţii a anunţat, vineri seara, că mai multe site-urile unor instituții de învățământ superior și de administrație publică au fost țintă unor atacuri cibernetice începând cu jumătatea lunii decembrie 2014. SRI precizează că în cursul acestor atacuri au fost promovate mesaje islamiste radicale, anti-israeliene și pro-palestiniene, informează Agerpres.

"Pe fondul acțiunilor desfășurate de grupările hacktiviste la nivel mondial, au fost semnalate, cu o frecvență crescută, și atacuri cibernetice derulate asupra unor sisteme informatice aparținând unor entități publice sau private din România, realizate și în scopul promovării unor mesaje de propagandă islamistă. Acest gen de entități agresoare derulează, în mod continuu, acțiuni de identificare a vulnerabilităților de securitate cibernetică, pe care le exploatează imediat sau conjunctural. În țara noastră au fost înregistrate atacuri cibernetice asupra site-urilor aparținând unor instituții de învățământ superior și de administrație publică, începând cu jumătatea lunii decembrie 2014. În cursul acestor atacuri au fost promovate mesaje islamiste radicale, anti-israeliene și pro-palestiniene", menționează într-un comunicat de presă purtătorul de cuvânt al SRI, Sorin Sava.  
  
Sava a mai spus că un alt eveniment, aflat și în atenția mass-media, s-a derulat în perioadă 9-12 ianuarie 2015, când gruparea de hackeri SECURITY CREWZ a derulat atacuri de tip defacement împotrivă unor site-uri web aparținând unor instituții publice, asociații și societăți comerciale din România.  

"Aceste atacuri au afectat integritatea și disponibilitatea conținutului, au promovat mesaje ideologice pro-Califat. Menționam că gruparea de hackeri SECURITY CREWZ a revendicat, în intervalul decembrie 2014 – ianuarie 2015, atacuri similare efectuate cu succes împotrivă a circa 300 de ținte din Europa, Statele Unite ale Americii și Emiratele Arabe Unite. O agresiune similară, revendicată de această data de membrii gruparii tunisiene de hackeri "FallaGa Team – Tunisian Cyber Résistance", a exploatat, la data de 14 ianuarie 2015, vulnerabilități de securitate care au permis înlocuirea conținutului unor site-uri web aparținând Patriarhiei Române, cu mesaje de tip ideologic pro-musulmane, respectiv îndreptate împotrivă statului francez", se arată în comunicatul SRI.  

În prezent, funcționalitatea site-urilor deținute de instituțiile publice este restabilită, a mai spus Sorin Sava.  

Cele mai citite

Utilitatea plafonării prețurilor la energie și gaze demonstrată prin date și fapte

Plafonarea prețurilor la energie electrică, introdusă la inițiativa PSD în 2022 și prelungită de Guvernul condus de Marcel Ciolacu până la 1 aprilie 2026,...

PSD și PNL negociază din nou data alegerilor prezidențiale

Președintele Partidului Național Liberal (PNL), Nicolae Ciucă, a ajuns la Palatul Victoria, pentru o nouă rundă de negocieri cu liderul Partidului Social Democrat (PSD),...

România salută deschiderea negocierilor pentru aderarea la UE cu Republica Moldova și Ucraina

Șeful diplomației române, Luminița Odobescu, a salutat deschiderea negocierilor de aderare la UE cu R. Moldova și Ucraina și a solicitat o abordare strategică...
Ultima oră
Pe aceeași temă