Senatul a aprobat marţi o ordonanţă de urgenţă a Guvernului care prevede anularare obligaţiilor fiscale principale şi a accesoriilor acestora aferente producţiei sau comerţului cu armament, muniţie şi material de război datorate de operatorii economici din industria de apărare, aflate în administrarea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, se arată într-un comunicat Agerpres.
În raportul comun al Comisiei pentru buget şi celei economice din Senat se arată că ,,obligaţiile fiscale care fac obiectul anulării sunt reprezentate de impozite, taxe, contribuţii sociale obligatorii şi alte sume datorate bugetului general consolidat, inclusiv amenzi de orice fel, precum şi accesoriile acestora, cu excepţia obligaţiilor fiscale principale cu reţinere la sursă şi accesoriile acestora şi obligaţiile fiscale datorate bugetelor autorităţilor publice locale".
Proiectul de lege a fost aprobat de Senat, în calitate de primă Cameră sesizată, cu 69 de voturi pentru, 27 de voturi împotrivă şi o abţinere. Legea are caracter ordinar. Prevederile ordonanţei nu se aplică operatorilor economici cu capital majoritar de stat şi nici celor din industria de apărare care produc sau comercializează produse ce nu sunt destinate unor scopuri militare.
.