6.5 C
București
vineri, 22 noiembrie 2024
AcasăSpecialŞantaj împotriva unor preoţi filmaţi într-o cameră cu o prostituată

Şantaj împotriva unor preoţi filmaţi într-o cameră cu o prostituată

Prelaţii din Constanţa sunt implicaţi într-un nou scandal penal. Arhiepiscopia Tomisului este cunoscută pentru că mai mulţi slujitori ai Domnului au fost urmăriţi în justiţie sau chiar condamnaţi.

Mai mulţi preoţi din Constanţa au fost filmaţi împreună cu o prostituată, apoi şantajaţi să plătească mii de euro de către doi foşti studenţi ai Facultăţii de Teologie din acelaşi oraş. Acest nou scandal este doar ultimul dintr-o serie care durează deja de aproape zece ani. Doi cântăreţi din corul Arhiepiscopiei Tomisului i-ar fi convins pe câţiva preoţi să slujească la diverse evenimente religioase. După ceremonie, urma petrecerea de final în care prelaţii erau îmbătaţi şi duşi să se odihnească într- o cameră unde apărea şi o tânără, complicea celor doi, potrivit Evenimentului zilei. Fata îi dezbrăca pe slujitorii Domnului, apoi restul era filmat de cei doi membri ai corului. Când se trezeau, preoţii aflau că fuseseră protagoniştii unei producţii deochiate şi erau obligaţi să plătească pentru ca aceasta să ascunsă.

Faptele ar fi avut loc anul trecut, înainte de Paşte, şi au ieşit la iveală abia după ce unul dintre preoţii căzuţi în păcat şi-ar fi făcut curaj şi s-ar fi dus la arhiepiscopul Teodosie al Tomisului să se spovedească. Înalta faţă bisericească i-ar fi recomandat să se ducă la Poliţie, scrie acelaşi cotidian, aşa încât prelatul a povestit oamenilor legii că cei doi cântăreţi i-ar fi cerut suma de 100.000 euro. În urma negocierilor repetate, s-ar fi înţeles asupra sumei de 15.000 euro. Cei doi teologi ” regizori de film” au fost prinşi în flagrant când primeau banii. Însă nici până astăzi, împotriva lor nu s-a luat vreo măsură punitivă. Surse din Poliţie spun că Arhiepiscopia Tomisului ar fi cerut conducerii Poliţiei judeţene de la acea vreme să „pună batista pe ţambal” pentru ca imaginea Bisericii, mai ales că era postul Paştelui, să nu aibă de suferit, afirmă Evz.

Penalii de la Arhiepiscopia Tomisului

Acesta nu este însă primul scandal penal în care sunt implicaţi membri ai Arhiepiscopiei Tomisului. Chiar liderul preoţilor din Dobrogea, IPS Teodosie, a fost urmărit penal pentru luate de mită şi instigare la fals intelectual, după ce a acceptat 800 de euro de la doi jurnalişti ai României libere care i-au cerut să-l facă pe unul dintre ei preot peste rând.

În mai, anul acesta, un preot din Constanţa a fost condamnat la patru ani de închisoare pentru trafic de droguri. Gabriel Bucică, de 32 ani, fusese prins în flagrant împreună cu alţi trei suspecţi printre care şi un minor, de către procurorii DIICOT Vaslui care urmăreau o reţea de traficanţi de etnobotanice care distribuia plicurile cu substanţe periculoase în şcolile din oraş.

Tot în aceeaşi lună, un alt prelat, Ion Manta, a fost condamnat definitiv la 10 luni de închisoare, cu executare, pentru că ar fi condus în stare de ebrietate un autoturism, deşi avea permisul suspendat.

Preotul Vasile Adrian a intrat, la rândul său, în atenţia instanţei din cauza condusului. Acesta a fost dat în judecată pentru vătămare corporală din culpă, dar dosarul a fost soluţionat, la începutul lui 2013, ca urmare a împăcării părţilor. Vasile Adrian este acum preot paroh la Biserica Sf. Gheorghe, dar şi preşedinte al Consistoriului Eparhial, instanţa de judecată a clericilor.

Una dintre cele mai bune parohii din Constanţa este cea de la Cimitirul Central. ”La biserică omul se duce sau nu se duce, la cimitir ajung toţi”, spun preoţii. La biserica de aici slujeşte Vasile Tican, un alt prelat condamnat de către instanţă. Acesta a primit doi ani şi patru luni de închisoare pentru abuz în serviciu, în calitate de director al SC Nazarcea SA

Un preot din Constanţa n-a rezistat mirajului numit Spania, aşa că a lăsat în urmă o biserică neterminată şi a fugit acolo. N-a uitat să ia cu el 40.000 de lei din fondurile parohiei. Tot în Constanţa, mai mulţi oameni au fost în pericol să rămână fără case, pentru că au garantat cu ele un împrumut de 200.000 de euro, luat de un preot care a fugit din ţară, potrivit Pro TV.

Cele mai citite

Ministrul Apărării, Angel Tîlvăr, a avut o întrevedere cu reprezentanți ai Airbus

Ministrul Apărării Naţionale, Angel Tîlvăr, s-a întâlnit joi, la sediul Ministerului Economiei, cu o delegaţie a companiei Airbus, subiectul principal al discuţiilor fiind axat...

Denil Maldonado și-a prelungit contractul cu Universitatea Craiova

Denil Maldonado, în vârstă de 26 de ani, va rămâne la Universitatea Craiova pentru următorii trei ani, după ce clubul din Bănie i-a activat...
00:00:34

Video Întrevederea oficială dintre premierul României, Marcel Ciolacu, și premierul Ungariei, Viktor Orbán

Discuții strategice despre aderarea României la spațiul Schengen, proiecte de infrastructură și consolidarea relațiilor bilaterale Pe 22 noiembrie 2024, premierul României, Marcel Ciolacu, a efectuat...
Ultima oră
Pe aceeași temă