3.1 C
București
miercuri, 13 noiembrie 2024
AcasăSpecialReţeaua traficanţilor din Ţăndărei se clatină la Londra

Reţeaua traficanţilor din Ţăndărei se clatină la Londra

Poliţiştii britanici au salvat încă 28 de copii români, de etnie romă, după ce au pus la pământ un nou nucleu al traficanţilor de minori din Ţăndărei.

Un nou raid al Poliţiei Metropoli­tane din Londra a scos la iveală faptul că reţeaua românească de trafic de copii, originară din Ţăndărei, îşi vede încă de treabă în Marea Britanie, chiar dacă interlopii-şefi din România au fost arestaţi în primăvara acestui an şi sunt judecaţi la Tribunalul din Harghita.

În operaţiunea poliţiştilor londonezi de marţi dimineaţă, au fost salvaţi 28 de copii ro­mâni, de etnie romă, cu vârste cuprinse între 3 şi 17 ani, care erau forţaţi să cerşească sau să fure pe străzile capitalei britanice. Printre ei, şi o fată de doar 12 ani, însărcinată, dar şi un băieţel de trei ani, plin de vânătăi şi tăieturi pe faţă, care a fost spitalizat imediat. Şapte adulţi au fost arestaţi şi sunt cercetaţi pentru modul în care au tratat copiii, din exploatarea cărora au scos profituri uriaşe. Potrivit oficialităţilor, raidul poliţiei britanice a fost o continuare a operaţiunii comune „Golf”, la care colaborează DIICOT şi Poliţia Română şi care urmăreşte să anihileze reţeaua traficanţilor transfrontalieri din Ţăndărei.

Cum funcţionează sclavia „made in Ţăndărei”

Colin Carswell, inspectorul- şef al Operaţiunii „Golf”, a explicat că micii cerşetori sunt exploataţi de bande specializate şi uneori chiar de părinţi, care ajung să fie „sclavi îndatoraţi”.  Bandele de traficanţi le promit multor părinţi din România că vor câştiga bani dacă renunţă la copiii lor şi îi trimit în străinătate. Le împrumută bani părinţilor pentru transportul minorilor, apoi le cer o dobândă foarte mare. Durează ani de zile pentru a răscumpăra o astfel de datorie. Între timp, copiii sunt exploataţi fără milă, iar părinţii, forţaţi deseori să devină ei înşişi traficanţi, mergând în Europa pentru a exploata, la rândul lor, alţi copii, după cum povesteşte inspectorul Carswell. Poliţia britanică le-a transmis un mesaj capilor reţelei din Ţăndărei, care mai funcţionează încă la Londra: „Ne apropiem de voi. Prin parteneriatul cu Poliţia Română, aceste bande nu vor mai avea în curând unde să se ascundă”.

Cei 181 de copii salvaţi deja, încă în Anglia

În primăvara acestui an, în urma arestărilor de la Ţăndărei, 181 de copii au fost salvaţi la Londra. Procurorul Codruţ Olaru, şeful DIICOT, ne-a declarat că minorii se află încă în custodia autorităţilor de protecţie londoneze şi nu s-au întors în România. Oficialii Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Ialomiţa nu a intrat nici până acum în posesia datelor celor mici. „În vară, am încercat prin toa­te mijloacele să intrăm în po­sesia acelor liste de copii traficaţi, nimeni n-a putut să ni le dea, pe motiv că sunt încă în timpul cercetărilor”, ne-a declarat directorul adjunct DGASPC Ialomiţa, Neculai Badea. Angajaţii instituţiei ar fi trebuit să evalueze fiecare caz în parte şi să afle dacă cei mici au o situaţie de risc în familie şi dacă necesită protecţie socială. Cu toate că Ţăndărei este un focar al traficului de copii, DGASPC Ialomiţa a descoperit, în ultimii doi ani, un singur caz de acest fel din localitatea ialomiţeană. 

Cele mai citite

România la „dietă” economică: top model sau moare de inaniție

Guvernatorul Mugur Isărescu a vorbit recent despre „dieta” economică, completată cu sintagma „să strângem cureaua”. Mesajul este clar: România trebuie să-și ajusteze politicile financiare,...

Legea Arendei în dezbatere: fermierii solicită măsuri urgente pentru stabilitate în agricultură

Doar 10% din suprafața agricolă a României este utilizată de proprietarii terenurilor, restul fiind arendat Legea Arendei a revenit în atenția publicului și a Parlamentului...

Un tânăr de 22 de ani a murit marți seara după ce a pierdut controlul mașinii și a lovit o pasarelă pietonală

Un tânăr de 22 de ani a murit, marți seara, după ce a pierdut controlul mașinii în timp ce mergea pe Șoseaua București-Ploiești, iar...
Ultima oră
Pe aceeași temă