2.9 C
București
marți, 12 noiembrie 2024
AcasăSpecialRapoartele pe Schengen privind România şi Bulgaria vor fi desecretizate

Rapoartele pe Schengen privind România şi Bulgaria vor fi desecretizate

Statele membre ale UE au decis miercuri la Bruxelles ca rapoartele tehnice de evaluare a candidaturilor română şi bulgară pentru Spaţiul Schengen să fie desecretizate şi trimise Parlamentului European, relatează Mediafax.

Acestea vor ajunge în zilele următoare la Parlamentul European, de unde o cerere în acest sens a plecat încă din 16 decembrie 2010 şi a fost mai întâi respinsă.

Desecretizarea rapoartelor constituie o premieră comunitară. Aceste rapoarte au fost întotdeauna secrete, dar Parlamentul European spune că în 2007, când opt state est-europene au aderat la Spaţiul Schengen, ei au primit mai multe informaţii decât acum, relatează RFI.

În prezent, statele membre, pretextând sensibilitatea informaţiei conţinute în rapoartele de evaluare despre gradul de pregătire a României şi Bulgariei au oferit acces restrâns la aceste rapoarte numai anumitor parlamentari europeni.

Aleşii au contestat însă decizia, spunând că fără un acces complet la întreaga informaţie, ei nu-şi pot da avizul consultativ cerut pentru aderarea României şi Bulgariei la Spaţiul Schengen. Deputaţii europeni au dat statelor membre un termen până la care această desecretizare să fie făcută, şi anume data de 2 mai.

Termenul va fi respectat şi astfel procesul instituţional de aderare a celor două ţări la Spaţiul Schengen poate fi complet. Rămân însă în continuare obstacolele tehnice ale acestei aderări şi mai ales obstacolele politice. Bulgaria nu şi-a îndeplinit toate obligaţiile privind frontierele terestre, iar Franţa, Germania şi alte ţări pun probleme politice acestei aderări, comentează RFI.

În 24 februarie, miniştrii de Interne ai UE ar fi trebuit să ia o decizie, dar miercuri, ambasadorii comunitari au decis că la acea reuniune preşedintia ungară nu va face decât o simplă informare despre stadiul în care se găsesc lucrurile.

Cele mai citite

Inflația crește ușor în octombrie, servicii și alimente în topul scumpirilor

Rata anuală a inflației a ajuns în octombrie la 4,7%, față de 4,6% în septembrie, conform datelor prezentate marți de Institutul Național de Statistică...

Cătălin Predoiu are încredere că angajații MAI vor face ca alegerile să se desfășoare ireproșabil

Toate cadrele Ministerului Afacerilor Interne, indiferent de armă, de structură, de funcţie, de grad, sunt obligate prin lege şi Constituţie să fie neutre şi...

Economisirea, cheia pentru independența financiară. Cum ne dezvoltăm acest obicei?

Economisirea este un proces esențial care necesită o gândire matură, care să permită o viziune pe termen lung și o pregătire pentru situațiile neprevăzute...
Ultima oră
Pe aceeași temă