7 C
București
joi, 12 decembrie 2024
AcasăSpecialPrincipesa Margareta s-a întâlnit cu președintele Klaus Iohannis

Principesa Margareta s-a întâlnit cu președintele Klaus Iohannis

Principesa Margareta s-a întâlnit, miercuri, cu președintele Klaus Iohannis, la Cotroceni. În cadrul întrevederii, ei au discutat despre colaborarea dintre Coroana română și autoritățile statului, dar și despre activitatea publică a Familiei Regale, la nivel național și internațional.

Totodată, președintele Iohannis a transmis „încă o dată urări de sănătate Majestății Sale Regelui”, potrivit unui comunicat de presă al Casei Regale.

Citește și: Care va fi menirea principesei Margareta după retragerea Regelui Mihai

Regele Mihai a fost externat, după ce a stat internat într-o clinică din Lausanne, Elveția, timp de 17 zile. Maiestatea Sa  a ajuns la reşedinţa privată, unde va continua să fie sub observaţia echipei de medici de la clinică, alături de medicii de familie, a anunțat Biroul de presă al Casei Regale. 

În 2 martie, Regele Mihai a anunțat că se retrage din viața publică, după ce a fost diagnosticat cu leucemie cronică și carcinom epidermoid metastazant. Atunci, Regele a anunțat că o desemnează pe fiica sa, Margareta, Custode al Coroanei. 

Citește și: Regele Mihai a fost externat

 

Cele mai citite

Noul Guvern ar putea avea 16 Ministere. Cum va arăta Executivul (surse)

Structura noului Guvern, care este încă în faza de negociere, va include 7 Ministere pentru PSD, 4 Ministere pentru PNL, 3 Ministere pentru USR...

Autorul masacrului din mai 2023 din Serbia, condamnat la 20 de ani de închisoare

Un tribunal din Serbia l-a condamnat joi, 12 decembrie 2024, pe Uros Blazic la 20 de ani de închisoare pentru masacrul din mai 2023,...

Industria de amanet din România anticipează o creștere de cel puțin 20% în 2025

Valoarea pieței de amanet din România este estimată să depășească 2,5 miliarde de lei în 2024, ceea ce ar reprezenta o creștere de 25%...
Ultima oră
Pe aceeași temă